ÎMPUTERNICIT DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU | World Challenge

ÎMPUTERNICIT DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU

David Wilkerson (1931-2011)July 26, 2019

Scriptura oferă exemple nenumărate despre modul în care prezența Domnului împuternicește poporul Său ca să trăiască pentru El. Luați-l pe Moise, ca exemplu. El era convins că, fără prezența lui Dumnezeu în viața sa, era inutil pentru el să încerce orice. Când a vorbit față în față cu Domnul, a spus cu îndrăzneală: "Dacă nu mergi Tu însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!" (Exodul 33:15). El spunea: "Doamne, dacă nu ești cu noi, nu vom reuși nimic. Nu vom face niciun singur pas fără asigurarea prezenței Tale."

Prezența lui Dumnezeu este cea care ne deosebește de cei necredincioși. Vechiul Testament este plin de relatări în care binecuvântări mari au venit peste cei ce au avut prezența lui Dumnezeu alături. De exemplu, prezența lui Dumnezeu a fost atât de evidentă în viața lui Avraam, încât chiar și păgânii din jurul lui au recunoscut diferența dintre viața lor și a lui. Împăratul păgân Abimelec a spus: "Dumnezeu este cu tine în tot ce faci." (Geneza 21:22)

Dumnezeu a promis lui Iosua că niciun dușman nu va putea să îi stea împotrivă atunci când prezența Lui va fi cu el: "Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da!" (Iosua 1: 5-6). Când Duhul lui Dumnezeu este prezent în viața ta, poți fi un învingător, pentru că ai încredere în promisiunea Lui de a fi cu tine în tot ceea ce faci.

Dumnezeu i-a împărtășit lui Isaia o făgăduință specială, pe care o dă celor pe care îi iubește: "Acum, aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!"  Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu... Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba, în locul tău... Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus." (Isaia 43: 1, 3, 5). Atunci când prezența lui Dumnezeu rămâne în voi, puteți trece prin orice foc și nu doar că veți supraviețui, ci și vă va păstra în siguranță și vă va proteja în toate acestea. Așa cum a fost cu Moise, cu Avraam și cu alții, aveți o mărturie puternică despre prezența lui Dumnezeu în viețile voastre astăzi.

Download PDF