ÎNFRUNTÂND PRESIUNEA PRODUSĂ DE FRICĂ | World Challenge

ÎNFRUNTÂND PRESIUNEA PRODUSĂ DE FRICĂ

Jim Cymbala
June 9, 2018

Downtown Brooklyn nu este singurul loc care se opune evangheliei. Ca și creștini, ne putem confrunta cu o atitudine de ostilitate pe oriunde mergem. Această opoziție ne poate determina să devenim temători și timizi. Ne este teamă că, dacă stăm drepţi pentru Hristos, nu ne-am mai potrivi cu familia, prietenii sau colegii noștri. De aceea, Scriptura ne avertizează cu privire la importanța mărturisirii publice a credinței noastre în Hristos.

„Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” (Luca 9:26) Ce gând înfricoşăor este acesta că Isus ar putea fi rușinat de unii dintre noi când se va întoarce pe pământ.

Această nevoie de îndrăzneală se aplică și copiilor care cresc într-o familie creștină. Ei pot vorbi despre lucruri spirituale fără a se confrunta cu multă rezistență. Dar lucrurile se schimbă când ajung la liceu și mai târziu la facultate. Dintr-o dată, ei descoperă că dacă vorbesc despre Dumnezeu, Creatorul, sau chiar mai rău, despre Isus murind pentru păcatele lumii, vor fi etichetați. Profesorii îi numesc ignoranți; elevii îi consideră drept intoleranți, astfel încât unii să se liniștească, temându-se de respingerea colegilor lor.

Când elevii creștini termină școala și încep să lucreze, vor găsi un mediu de ostilitate similară. Acum, ei sunt conştienţi de faptul că menționarea numelui lui Isus la locul de muncă îi poate determina să-și piardă oportunitățile de carieră, iar unii devin treptat niște creștini tăcuţi.

Trăim într-un mediu spiritual ostil și nu trebuie să fim tineri pentru a face față presiunii de a ceda fricii sau timidităţii. Acest fapt se aplică atât lucrătorilor, cât și celor care stau în băncile lor la adunări. Din această cauză următoarea promisiune din Biblie este atât de importantă pentru noi: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2 Timotei 1: 7) Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu a promis să ne dea curaj și chiar îndrăzneală să înotăm împotriva curentului și să vorbim despre Hristos, chiar dacă s-ar putea să fim batjocoriţi pentru asta.

Jim Cymbala a început lucrarea “Brooklyn Tabernacle”, cu mai puțin de douăzeci de membri într-o clădire mică, dărăpănată, într-o zonă dificilă a orașului. Nativ din Brooklyn, el este un vechi prieten al lui David și al lui Gary Wilkerson.

Download PDF