​PREGĂTIȚI PENTRU ZILELE URMĂTOARE | World Challenge

​PREGĂTIȚI PENTRU ZILELE URMĂTOARE

David Wilkerson (1931-2011)March 22, 2019

"Ziua Domnului va veni noaptea ca un hoț [brusc]" (2 Petru 3:10). Dumnezeu folosește slujitori credincioși - uneori oameni care vorbesc la nivel național, dar alte ori, străjeri umili, necunoscuți, ascunși - pentru a-Și rosti cuvinte de avertizare. Doar cei care nu sunt îndrăgostiți de această lume și doresc să vină la Domnul vor purta sunetul adevăratului mesaj, în inimile lor.

Dumnezeu îi avertizează pe credincioșii Săi, astfel încât, atunci când loviturile dezastroase îi ating, aceștia să nu se îndepărteze prin frică. Când au loc evenimente teribile, poporul lui Dumnezeu trebuie să știe că ceea ce s-a întâmplat nu este un accident sau un act aleatoriu. Ei trebuie să aibă pacea lui Hristos în inimile lor, știind că Dumnezeul nostru este încă Stăpânul universului. Ei nu se vor panica atunci când inimile celorlalți oameni vor simți teamă, nu le va fi frică de toate lucrurile groaznice pe care le vor vedea venind pe pământ.

Petru continuă să spună: "În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde."(3:10).

Cui adresează apostolul Petru aceste cuvinte? Răspunsul se găsește în 2 Petru 3: 1: "Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu". El se adresează rămășiței celor credincioși. Ori de câte ori auzim cuvinte precum cele ale lui Petru, primul nostru răspuns este să le respingem. "Sunt prea multe vești rele în zilele noastre. De ce trebuie să auzim acest mesaj acum? De ce nu lăsăm ca totul numai să se întâmple?" Petru a avut un motiv: "fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă"(3:11).

În lumina trecerii rapide a tuturor lucrurilor, poporul iubit al lui Dumnezeu ar trebui să-și verifice propriul comportament. Cei care caută împlinirea profeției biblice ar trebui să se conformeze chipului lui Hristos, în atitudini, conversații și în gândire. Nu face nici o greseala, focul vine. Și din acest motiv, trebuie să fim "găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace." (3:14).

Download PDF