Cealaltă latură a pietrei | World Challenge

Cealaltă latură a pietrei

Gary WilkersonNovember 11, 2019

„Iosif a luat trupul, L-a înfășurat într-o pânză curată de in şi L-a pus într-un mormânt nou, al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.“ (Matei 27: 59-60) 

Când Isus a fost așezat în mormânt, în urma răstignirii Sale, i-a lăsat pe ucenici zdrobiți în inimi și derutați. Când piatra masivă care sigila mormântul s-a rostogolit din fața ușii, toată lumea avea un sentiment trist al sfârșitului. La urma urmei, Isus spusese: „S-a isprăvit” (Ioan 19:30), apoi Și-a plecat capul și a murit.

Urmașii credincioși ai lui Isus credeau că El este speranța lumii, mântuirea lui Israel, lumina neamurilor. El a fost marele vindecător care ridicase pe cei morți, îi eliberase pe cei captivi și predicase vestea bună săracilor. Iar apoi a plecat!

Când Isus a pronunțat „S-a isprăvit”, urmașii Săi au crezut că înseamnă că s-a terminat complet, că acesta este sfârșitul povestirii. Reacția lor la înmormântare Lui a fost confirmarea sentimentului de descurajare, însă ei nu știau ce se va întâmpla când piatra mormântului va fi dată la o parte.

Prea adesea, pe măsură ce creștinii îndură încercările vieții, ei experimentează și sentimente de disperare. Tot ce văd este o piatra răsturnată permanent într-o poziție, separați de speranță. Dar la fel ca adepții lui Isus, ei privesc lucrurile de o singură parte a pietrei. În mormânt se află viața  de înviere - un miracol este pe cale să se întâmple!

Diavolul poate declara victoria, însă o zguduire puternică începe. Isus este la lucru și, la un moment dat, la timpul Său glorios, va trece prin acea ușă în viața ta, iar încercarea ta va fi schimbată într-o clipă. Satana nu are ultimul cuvânt. Moartea nu mai are înțepăturile ei. Lumina a cucerit întunericul și iubirea lui Isus a cucerit tot răul.

Există vreo piatră în picioare între voi și izbăvirea lui Dumnezeu chiar acum? Dumnezeu este prezent în viața ta chiar în acest moment (El este mereu la lucru), iar piatra este rostogolită. El a triumfat peste toate puterile întunericului și, prin credință, victoria Lui este a ta.

Download PDF