Devotat călăuzirii Duhului Sfânt | World Challenge

Devotat călăuzirii Duhului Sfânt

David Wilkerson (1931-2011)September 11, 2020

„Întotdeauna era așa: ziua, norul acoperea Cortul, iar noaptea, avea înfățișarea unui foc.” (Numeri 9:16)

În Numeri 9 citim despre un nor care a coborât și a acoperit cortul în pustiu. Acest nor reprezenta prezența constantă a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, iar pentru noi astăzi, norul corespunde unei anumite lucrări a Duhului Sfânt în viețile noastre. Noaptea, norul de deasupra cortului devenea un stâlp de foc, o strălucire călduroasă într-un loc întunecos.

Copiii lui Israel au urmat întotdeauna acest nor supranatural, oriunde îi îndruma. Când se înălța deasupra cortului, oamenii scoteau țărușii și îl urmau. Și oriunde se oprea norul, de asemenea se oprea și poporul și își așezau corturile. (vezi 9:18-19)

Un alt nor a coborât din cer secole mai târziu, în Odaia de Sus în Ierusalim. Duhul Sfânt – același Duh care a rămas deasupra cortului în pustiu – a coborât și a rămas peste cei o sută douăzeci de închinători care s-au strâns împreună în Camera de Sus după moartea lui Isus. Acest nor a coborât chiar în camera unde stăteau oamenii și s-a așezat peste capetele acestora ca niște limbi de foc aprinse (vezi Fapte 2:3).

De asemenea noi, cei care Îl iubim pe Isus, avem astăzi un nor de urmat. Poate că suntem umpluți cu Duhul Sfânt, dar tot trebuie să fim gata să acceptăm instrucțiuni de la El. Dacă nu așteptăm îndrumarea Lui în toate lucrurile, pur și simplu nu umblăm prin Duhul. Instrucțiunile lui Pavel fac această distincție clară: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul!” (Galateni 5:25)

Însemnătatea cuvintelor lui Pavel cu privire la umblarea prin Duhul este aceasta: „Doar spune da!”, „Făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 1:20) De aceea, conform cu Pavel, umblarea prin Duhul începe atunci când răspundem cu un „Da” divin, plin de încredere și categoric tuturor promisiunilor lui Dumnezeu. Este ca și cum ai spune: „Tată, am citit promisiunile Tale și spun „da” la toate acestea. Cred cuvântul Tău pentru mine!”

Dumnezeu te va conduce în tot adevărul, te va călăuzi unde vrea să mergi și îți va arăta lucruri pe care vrea ca tu să le știi. Doar spune-I astăzi „da”!

Download PDF