DUHUL PĂSTREAZĂ LUCRAREA VIE | World Challenge

DUHUL PĂSTREAZĂ LUCRAREA VIE

Gary WilkersonFebruary 11, 2019

"Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!" (1 Petru 1: 2-5).

Petru era încântat să comunice cu bisericile orașelor în care călătorise. Aceștia fuseseră exilați, forțați să plece din patria lor, însă cu toate acestea, Petru le zugrăvea o imagine frumoasă. Sufletul său era frământat în timp ce le vorbea despre a fi sfințit de Duhul, despre ascultarea față de Isus și despre preștiința Tatălui. El vorbea despre modul în care Dumnezeu îi va păstra și le va da o moștenire în Mântuitorul care se va descoperi "în vremurile de apoi". Ei s-au născut din nou la o speranță vie în Isus.  

Sfințirea împuternicește credincioșii prin lucrarea Duhului Sfânt pentru ca acestia să fie ascultători; El păstrează acea lucrare în viaţă. Poate că i-ați greșit uneori, dar dacă ați fost curățat de sângele lui Isus, puterea Lui încă mai lucrează în voi, așa că nu umblați în condamnare și rușine.

Așa cum acești "exilați aleși" au fost înlăturați, s-ar putea să vă confruntați cu lucruri din viața voastră care aduc schimbări și par a fi obstacole, dar puteți fi siguri că de fiecare dată când Dumnezeu spune „nu”, este pentru că vă pregătește ceva mai bun, ceva care să vă ajute să atingeți scopurile pe care vi le-a stabilit. El este viu și lucrează - iar promisiunile Lui sunt pentru voi!

Download PDF