Eforturile omenești au o limită | World Challenge

Eforturile omenești au o limită

Tim DilenaMarch 28, 2020

Prin eforturile și puterea omenească, un bun săritor în înălțime poate face un salt în jur de doi metri. Dar lucrurile stau diferit în ceea ce-l privește pe cel ce sare cu prăjina. Acesta ține o prăjină pe care o fixează într-o gaură în pământ. El își pune toată încrederea în acea prăjină nu doar pentru a-l susține, ci și pentru a-l înălța mult mai sus decât ar fi putut să o facă de unul singur. De fapt, el se poate înălța de trei ori mai mult decât săritorul în înălțime.

Poți face salturi prin propriile forțe – sărituri creștine în înălțime, dar vei ajunge sus doar până la un anumit punct. Totuși, când îți întinzi mâna, iar apoi îți apleci toată greutatea asupra lui Isus și asupra Cuvântului Său, El te va duce deasupra lucrurilor cu mult mai sus decât ai fi putut să ajungi vreodată prin propriile tale puteri.

Romani capitolul 11 ne spune întâmplarea cu Ilie, care a fost prins făcând săritura în înălțime când ar fi trebuit să facă săritura cu prăjina. Depindea de propriile puteri și gânduri, în loc de a depinde de sfatul lui Dumnezeu. Pavel povestește că Ilie a spus într‑un moment dificil al slujirii sale: ,,Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa?” Dar ce-i răspunde Dumnezeu? ,,Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” (vezi Romani 11:3-4)

Dumnezeu i-a spus lui Ilie: ,,Nu ți-ai descris cu acuratețe situația. Nu este adevărat că ești singur. Există oameni serioși, chiar la fel de devotați ca tine, care nu au făcut compromisuri.” Dumnezeu îi spunea lui Ilie, săritorului în înălțime: ,,Cunosc mulți oameni care s-au dat cu totul pentru Mine. Ca să îți răspund, fără tine, sunt șase mii nouă sute nouăzeci și nouă de bărbați.”

Caută întotdeauna un răspuns de la Tatăl tău ceresc și niciodată nu vei eșua în a ajunge tot mai sus!

Pastorul Tim a păstorit o adunare din interiorul orașului Detroit timp de treizeci de ani înainte de a sluji la Brooklyn Tabernacle în New York timp de cinci ani. El și soția sa Cindy sunt actualmente pastori în Lafayette, Louisiana.

Download PDF