NEGLIJÂND DARURILE LUI DUMNEZEU | World Challenge

NEGLIJÂND DARURILE LUI DUMNEZEU

David Wilkerson (1931-2011)
March 8, 2018

Trupul tău este templul Duhului Sfânt și din acest sfânt sanctuar din inima ta, El își pune amprenta asupra tuturor emoţiilor tale - înfrângerea, încurajarea, mângâierea, convingerea, îndrumarea, învățarea, mustrarea, manifestarea realității lui Hristos. Ce cadou minunat!

Din păcate, mulți neglijează acest dar minunat din noi. Iar unii chiar ignoră în întregime Duhul lui Dumnezeu, trăind în viața lor de zi cu zi, ca și când nu El nu mai locuieşte înlăuntrul lor.

Preaiubiților, darul Duhului Sfânt în noi ne oferă toată puterea, resursele, speranța, harul și pacea de care vom avea vreodată nevoie. Și totuși Îl supunem abuzului îngrozitor al neglijenței. Da, este abuz împotriva Duhului pentru ca noi să purtăm poveri inutile - să ne afişăm înaintea unei lumi stricate tulburaţi, comportându-ne ca și cum Dumnezeul nostru ar fi murit.

Noi trebuie să fim mărturie pentru cei din jurul nostru și dacă nu alergăm la Domnul cu întrebările și poverile noastre, atunci lumea are tot dreptul să ne întrebe: "Unde este Dumnezeul tău? Unde este Hristosul despre care vorbești atât de mult?"

Noi toți ar trebui să fim o mărturie vizibilă a prezenței Duhului Sfânt în viețile noastre. Această generație pierdută, dărâmată și confuză trebuie să ne vadă și să ne audă proclamând: "Sufletul meu este în odihnă, mintea mea în pace, pentru că locuieşte în mine Duhul lui Dumnezeu însuși! El mă călăuzește și linişteşte sufletul meu tulburat. Nu mă tem de rău pentru că dorm și apoi mă trezesc în puterea mântuitoare a Duhului Sfânt - care trăiește în mine!"

„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7) Este un lucru să citezi acest verset și altul să-l crezi! Lăsați ca Duhul Sfânt din voi să vă aducă o revelație a adevărului Cuvântului Său. El vă va dezvălui secretul prezenței Sale și veți înainta în libertatea Sa glorioasă.

Download PDF