Ridică-te și luptă | World Challenge

Ridică-te și luptă

David Wilkerson (1931-2011)November 28, 2019

Cât de mulți creștini se numesc războinici, dar nu au fost niciodată testați sau instruiți? Auzim despre mulți luptători în rugăciune în această națiune. Dar tristul adevăr este că marea majoritate a acestora nu au fost niciodată instruiți - nu sunt pregătiți să lupte. Mulți creștini autentici refuză să lupte împotriva diavolului sau meargă la luptă împotriva împărăției sale.

Când Dumnezeu găsește un credincios cu o foame și o dorință după binecuvântare, El îl pune în ring pentru a învăța să lupte. Domnul are nevoie de războinici bine pregătiți, care să biruie asupra tuturor puterilor iadului în acest ultim ceas de luptă.

În prezent, Dumnezeu face o lucrare rapidă în rămășița Lui - se numește antrenament pentru vreme de criză. Sfinții testați în acest antrenament devin căpitanii armatei ultimelor zile. Dumnezeu pune Duhul Sfânt să lupte în ei și El naște războinici care sunt testați și încercați, pentru că s-au luptat cu Dumnezeu, așa cum a făcut Iacov (vezi Geneza 32:24-32).

Acest tip de pregătire solicită atât disciplina fizică, cât și cea spirituală. Iacov s-a aruncat cu întregul corp în luptă, cu toată abilitatea lui umană. În el s-a ridicat un spirit de luptă și Scriptura spune: „S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu.” (Osea 12:4). Acest verset are o semnificație mare pentru toți cei care doresc să învingă în rugăciune. Se spune că Iacov a insistat și a câștigat bătălia. Dacă vreți să biruiți în aceste ultime zile, va trebui să vă puneți toată puterea în aceasta.

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” (1 Petru 5:8-9).

Mulți creștini se așteaptă ca Dumnezeu să le salveze cumva familia, să împace relațiile, să facă minuni, toate fără niciun cost pentru ei. Vor doar să se odihnească în balansoarul lor și să se „încreadă în Dumnezeu pentru toate”. Însă chestiunea de a birui în rugăciune - „a birui înaintea lui Dumnezeu”, a primi răspunsuri și a vedea rezultate – te va costa.

Dumnezeu vrea ca tu să te sprijini pe El fiindcă te iubește. Vrea să Îi ceri toate binecuvântările Sale. Scoală-te în credință și apucă promisiunea Lui! Ridică-te și luptă! Ai la dispoziție puterea Lui pentru a o folosi.

Download PDF