Slava lui Dumnezeu în fiecare dintre noi

Gary Wilkerson

Cuvântul „glorie” poate fi folosit în mai multe moduri. De exemplu, vorbim despre gloria care coboară într-o biserică; greutatea Duhului în mijlocul nostru, precum un nor de slavă. Semnificația aceasta este una profundă și magnifică. De asemenea, într-o zi, cu toții vom merge în glorie – în rai. Aleluia! Și porți slava aceasta chiar înăuntru tău! Chiar încă din pântecele mamei tale, gloria lui Dumnezeu a fost insuflată în ființa ta.

Iosif a fost un om care a recunoscut slava lui Dumnezeu în el. El le-a spus fraților săi:

„Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu.” (Geneza 45:13). Nu doar proeminența lui Iosif i-a adus glorie; ci el a recunoscut că îndeplinește scopul lui Dumnezeu. El a trăit o viață de integritate și credință, în timp ce Dumnezeu l-a înălțat.

În adolescență, Iosif a avut un vis cum că frații săi se închinau înaintea lui. Acest lucru părea foarte puțin probabil când, din gelozie, l-au aruncat fără milă într-o groapă și l-au lăsat să moară. El a fost salvat, dar a devenit sclav înainte de a fi în cele din urmă promovat într-o poziție de conducere în casa pe care o slujea. Cu toate acestea, el a fost dezbrăcat de poziția sa și aruncat în închisoare pentru un timp, înainte de a fi în cele din urmă promovat ca și al doilea conducător după Faraon (vezi Geneza 41: 42-44).

Când Moise i-a binecuvântat pe copiii lui Israel înainte de moartea sa, el a spus despre Iosif:  „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, roua, cele mai bune ape care sunt jos, cele mai bune roade ale pământului şi din tot ce cuprinde el. Bunăvoinţa Celui ce S-a arătat în rug Să vină peste capul lui Iosif, pe creştetul capului domnului fraţilor lui! (Deuteronom 33:13,16). Această binecuvântare nu a fost doar o rugăciune a lui Moise; era inima lui Dumnezeu.

La fel, și tu ai parte de slava lui Dumnezeu care locuiește în tine. „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.” (2 Corinteni 4:7, ESV). Cât de minunat este să știi că nu trebuie să aștepți până vei ajunge în cer pentru a experimenta gloria lui Dumnezeu.