Remediul pentru nemulțumire

Jim Cymbala

Atunci când creștinii experimentează bucuria, lucrul acesta are un impact mult mai puternic asupra lumii astăzi decât a avut-o cu zeci de ani în urmă. De ce? Deoarece mentalitatea de îndreptățire atât de răspândită în societatea noastră îi determină pe mulți să se simtă justificați în mânia lor. Poate ne gândim: ,,Guvernul, angajatorul meu, familia mea – cineva cu siguranță care îmi datorează mult. Sunt îndreptățit pentru că viața mea a fost grea. Nu ai idee prin ce am trecut.” Resentimente puternice se ascund adesea în acest fel de nemulțumire.

Dacă analizezi cu atenție afacerile internaționale, politica națională, apelurile din timpul emisiunilor de radio, blogurile, certurile legate de muncă și relațiile între rase, vei găsi o epidemie mondială de venin și amărăciune. Se găsește pretutindeni și, din păcate, a cuprins de asemenea și Trupul lui Hristos. Este exact opusul vieții pline de bucurie pe care Isus a avut-o în vedere pentru noi toți: ,,V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11)

Cu câteva secole înainte ca Isus să spună aceste cuvinte, bucuria era deja înțeleasă ca o fațetă importantă în viața poporului ales de Dumnezeu. Moise i-a instruit că binecuvântările lui Dumnezeu sunt oferite în așa fel încât ,,să fii (pe deplin) vesel” (Deuteronom 16:15). A te bucura de prezența Domnului produce o bucurie mai profundă decât orice binecuvântare materială (Psalmul 21:6), iar oamenii lui Dumnezeu trebuiau să-L laude mereu pentru bunătatea Sa cu ,,strigăte de bucurie.” (Psalmul 107:22)

Când cântau cu strigăte de bucurie, ceea ce făcea ca acea cântare să fie de închinare nu erau doar versurile și melodia; cântăreții aveau nevoie de bucurie în inimi față de tot ce a făcut Domnul pentru ei. Dumnezeu era mai interesat de inimi bucuroase decât de abilitatea vocală - de aceea atitudinea lui David i-a plăcut lui Dumnezeu așa de mult. Deși era înconjurat de dușmani și sub o tensiune intensă, David nu se plângea și nu se amăra. Mai degrabă, s-a dus în cortul întâlnirii și a adus jertfe cu ,,strigăte de bucurie”, spunând: ,,în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul.” (Psalmul 27:6)

Noi creștinii am fost iertați, spălați, justificați și pecetluiți cu Duhul Sfânt - și vom trăi veșnic cu Hristos! Cântarea de bucurie, strigătele de laudă, și mulțumirea exuberantă sunt cu siguranță în ordine. Deși este o vreme când trebuie să știm: ,,Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10), ar trebui să ne aducem aminte și să ,,Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!” (Psalmul 81:1).

Jim Cymbala a început lucrarea Brooklyn Tabernacle cu mai puțin de douăzeci de membri într-o clădire mică, și modestă situată într-un loc mai dificil al orașului. Este originar din Brooklyn și este prieten de multă vreme al lui David și Gary Wilkerson.