Pierzând binecuvântări spirituale

David Wilkerson (1931-2011)

Potrivit apostolului Pavel, noi, cei care credem în Isus, am fost înviați din moartea spirituală și suntem așezați cu El în locurile cerești. „Măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2: 5-6).

Deci, unde este acest loc ceresc în care suntem așezați împreună cu Isus? Nu este altceva decât camera tronului lui Dumnezeu – tronul harului, locașul locuinței celui Atotputernic. Două versete mai departe, citim cum am fost aduși în acest loc minunat: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință, și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (2:8)

Această cameră a tronului este scaunul întregii puteri și stăpâniri; este locul în care Dumnezeu stăpânește peste toate principatele și puterile și domnește asupra lucrărilor oamenilor. Aici, în camera tronului, se monitorizează fiecare mișcare a satanei și se examinează fiecare gând al omului.

Hristos este așezat la dreapta Tatălui. Scriptura ne spune că „toate lucrurile au fost făcute prin El” (Ioan 1:3) și că „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” (Coloseni 2:9). În Isus se află toată înțelepciunea și pacea, toată puterea și autoritatea, tot ceea ce este necesar pentru a trăi o viață biruitoare, roditoare. Și nouă ni se oferă acces liber la toate aceste bogății care sunt în Hristos.

Pavel ne spune: „După cum Hristos a fost înviat din morți, și noi am fost înviați împreună cu El de către Tatăl. Și, așa cum Isus a fost dus pe tronul gloriei, și noi am fost duși cu El în același loc glorios. Pentru că suntem în El, suntem și noi acolo unde este El. Acesta este privilegiul tuturor credincioșilor. Înseamnă că suntem așezați cu El în același loc ceresc unde El locuiește.”

Mulți creștini bine intenționați se lipsesc de aceste adevăruri. Nu au nicio dificultate să creadă că Hristos este acolo, dar le lipsesc binecuvântările spirituale care se acordă în camera tronului: statornicie, putere, odihnă, pace în continuă creștere.

Puteți să vă ocupați locul în locașul ceresc împreună cu Hristos și astfel, binecuvântările Lui să curgă prin voi zilnic.

Tags