ÎN PREZENȚA SA
În timp ce meditezi necontenit la Cuvânt și ai comuniune cu El zilnic în rugăciune și închinare tu vei crește tot mai mult în asemănarea cu Isus. Pe măsura ce vezi cât de iubitor și milos El este față de tine, te vei încrede în El tot mai mult că te va sprijini în toate încercările. Cuvântul Său face lucrul acesta foarte clar: „ Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui”(2 Cronici 16:9).
Caută-L cu toată inima ta, și tânjește după prezența Sa în viața ta de fiecare zi. Atunci tu vei cunoaște și experimenta gloria Sa extraordinară. Nu îmi pot imagina cum necredincioșii ar putea cunoaște pace, cât de mică ar fi, în aceste vremuri primejdioase fără prezența și siguranța lui Isus. Teama și durerea sufletească atârnă deasupra omenirii precum un nor întunecat. La o întrunire recentă a unora dintre cei mai bogați oameni ai planetei, unul din vorbitori a zis pe un ton foarte grav: „Suntem cu toții în cea mai rea încurcătură posibilă. Noi ne-am făcut-o cu mâna noastră, și nu știm cu să ieșim din aceasta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că Isus este aproape de noi și alături de sufletul nostru în acest ceas cumplit. Îmi aduc toate temerile mele pline de neliniște și îngrijorările în locul plin de pace al rugăciunii unde pur și simplu eu îl iubesc pe Isus. Acolo, în liniște, eu mă închin lui Isus, mulțumindu-i și încredințându-i Lui toate durerile, stresul și îngrijorările cu privire la familia mea. Eu cânt zilnic acel vechi cântec gospel:
Închis cu Dumnezeu într-un loc ascuns,
Acolo în prezența Sa, privindu-i fața,
Căpătând noi puteri pentru a alerga cursa,
Tânjesc să fiu închis cu Dumnezeu intr-un loc ascuns.
Preaiubitul meu, Isus va merge alături de tine prin toate necazurile tale. El se bucura de tine cu mare bucurie. Vei birui, scump învingător.