ÎNAINTE DE A FI FOST CREAT, DUMNEZEU TE CUNOȘTEA
Potrivit lui Isus, în ochii lui Dumnezeu, Hristos și Biserica Sa sunt una. Pavel ilustrează acest lucru prin analogia trupului uman. El spune că Hristos este capul și noi suntem trupul Său - os din oasele Sale, carne din carnea Lui. ”El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi.” (Efeseni 1:22-23) ”Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.” (Efeseni 5:30)
Ceea ce vreau să spun este că atunci când Tatăl L-a iubit pe Isus înainte de veșnicii, El ne-a iubit și pe noi. Într-adevăr, atunci când omul era încă doar un gând în mintea veșnică a lui Dumnezeu, Domnul deja număra zilele noastre și plănuia răscumpărarea noastră: ”În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui.” (Efeseni 1:4)
În cartea Psalmilor, David scrie că el era iubit de Dumnezeu încă în pântecele mamei sale. ”Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la ţâţele mamei mele; de când eram la sânul mamei am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.” (Psalmul 22:9-10)
”Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16) În esență, David spune: ”Chiar înainte de a mă fi creat, Tu, Doamne mă cunoșteai. Tu cunoșteai toate zilele vieții mele chiar înainte de a fi existat vreuna dintre ele.”
Dumnezeu te-a iubit înainte ca lumea să fie creată și nu există sfârșit pentru această iubire. ”Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” (1 Ioan 4:16) Dacă rămânem în Dumnezeu, ne putem aștepta ca această iubire să ne fie reînnoită în fiecare zi. Ce gând minunat! Chiar și atunci când te aflii într-un fel de tulburare, poți ști sigur că prin toate acestea, Tatăl încă te iubește.