ÎNCURAJARE DIN CUVÂNTUL LUI
Vă recomand să vă luați timp să citiți cuvintele puternice din Psalmul 142 și 143 pentru a vă încuraja credința. În timp ce citeam, mă întrebam prin ce trecea David când spunea: „Când îmi este mâhnit duhul în mine [când duhul meu era copleșit înlăuntrul meu- Versiunea KJV, n.tr.], Tu îmi cunoști cărarea” (Psalmul 142:3). El repetă aceeași idee în Psalmul 143:4: „Îmi este duhul mâhnit [copleșit] în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.” De fapt David îi spune lui Dumnezeu, „Mă înec în necazuri. Sunt atacat de dușmanii mei. Mă doboară.” El a strigat către Domnul, „Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit [doborât] de tot.... Scoate-mi sufletul din temniță” (Psalmul 142:6-7).
Preaiubiților, aceste cuvinte sunt scrise de dragul nostru, pentru învățătura noastră. Aici găsim încurajare pentru tot poporul lui Dumnezeu care este copleșit de necazuri și suferințe.
Adevărul e că, cei mai mulți dintre noi trăim într-o lume în care viața poate fi absolut copleșitoare uneori. La fel ca David ne confruntăm cu un potop de probleme; suntem îndurerați chiar și în neprihănirea noastră.
Când trecem prin vremuri copleșitoare învățăm să căutăm pe Domnul și învățăm să strigăm din mijlocul durerii noastre. David a spus, „Îmi vărs necazul înaintea Lui și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui” (Psalmul 142:2). „Ascultă-mă în credincioșia Ta” (Psalmul 143:1). Ești copleșit chiar și acum de circumstanțele din viața ta? Fă ceea ce a făcut David:
„Îmi întind mâinile spre Tine, îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat” (Psalmul 143:6).
Fii încurajat. Dumnezeu deține totul sub control! El va veni în întâmpinarea nevoii tale la timpul potrivit.