ȘI SĂ-L CUNOSC PE DUMNEZEU

David Wilkerson (1931-2011)

Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucțiuni înfricoșătoare: „Du-te și pornește de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: ‘Seminţei tale o voi da!’ Voi trimite înaintea ta un înger... Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpățânat” (Exod 33:1-3).

Poporul lui Dumnezeu a scăpat complet de sub control din cauza poftei și idolatriei (vezi Exod 32:25). Dumnezeul lor a devenit aurul și tot ceea ce ei voiau era să danseze, să joace și să își urmeze poftele lor desfrânate. Doar fiii lui Levi au susținut sfințenia lui Dumnezeu.

Domnul s-a separat de ei „să nu te prăpădesc pe drum” totuși le-a spus „Vă voi da ce am promis.” Astfel ei puteau să ceară toate drepturile lor și protecția Lui ― dar nu prezența Lui.

Vedem întâmplându-se același lucru astăzi. Poporul lui Dumnezeu își continuă călătoria în căutarea lor de drepturi promise în vreme ce sfânta prezență a lui Hristos, cea care convinge, lipsește.

Cred că nimic nu poate fi mai rău decât să auzi acest mesaj din partea Domnului: „Du-te și pornește de aici în țara în care curge lapte și miere, dar Eu nu voi veni cu tine” (vezi Exod 33:3).

Moise a dorit ceva mai măreț decât o țară în care curge lapte și miere. El a dorit să experimenteze și să cunoască prezența Domnului! „atunci Te voi cunoaște şi voi avea trecere înaintea Ta” (Exod 33:13). Nici nu e de mirare că acest prețios slujitor al lui Dumnezeu a cercetat generația sa. Nu e de mirare că era atât de multă slavă pe fața lui. El dorea numai să cunoască pe Domnul, să rămână în prezența Lui.

Astăzi te încurajez să urmezi exemplul lui Moise. Și fie ca toți să spunem împreună cu Pavel, a cărei inimă striga: „Și să-l cunosc pe El” (Filipeni 3:10).