ȘI STÂNCA ERA HRISTOS

Când copiii lui Israel erau în pustie, erau chinuiți de sete și au început să cârtească împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim...? Apoi Moise a strigat la Domnul: ‚Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre!‘ Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi porneşte! Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa în faţa bătrânilor lui Israel.” (Exod 17:3-6)

Detaliile acestei scene — și ale compasiunii lui Dumnezeu pentru popor — sunt prezentate din nou în jertfa lui Isus. Hristos este stânca ce a fost lovită pentru păcatele noastre pe când eram pierduți și rătăceam. Și El este apa vie care ne susține. Pavel ne spune: „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri…. toţi au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos”  (1 Corinteni 10:1,4).

Episodul din pustie ne demonstrează ce face Isus pentru oamenii care cârtesc: El ia asupra lui pedeapsa lor. El declară: „Eu voi fi condamnat pentru ei, voi fi biciuit, voi fi țintuit pe lemn în locul lor — toate acestea pentru ca ei să primească viață din abundență.” Unii creștini pierd acest măreț cadou prin faptul că încă mai se țin de amărăciune. Pavel ne spune: „Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde” (1 Corinteni 10:5-6).

Viețile noastre se pot ofili în amărăciune, sau putem fi revigorați de harul minunat pe are Dumnezeu ni-l oferă — e alegerea noastră.