AȘA CUM DUMNEZEU ŢI-A IERTAT
Dacă pretindeți că nu aveți dușmani, mi-ar plăcea să văd cum ați reușit să ajungeți atât de departe în viață, fără să aveţi măcar o singură persoană care să vă arate opoziţie. Desigur, la un moment dat cineva v-a invidiat sau a încercat să vă distrugă obiectivele sau să vă întrerupă planurile. Și, de fapt, aceste lucruri sunt ceea ce fac ca cineva să fie dușmanul tău.
Desigur, fiecare creștin se confruntă cu un inamic puternic în persoana lui Satan. Isus ne spune că el este dușmanul care seamănă răul în viețile noastre (vezi Matei 13:39). De asemenea, apostolul Petru ne avertizează despre Satan: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8)
Isus arată clar că nu avem de ce să ne temem de diavol. Domnul nostru ne-a dat toată puterea și autoritatea asupra Satanei și a forțelor sale demonice: „Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19) Isus afirmă în mod clar că lupta cu Satan a fost deja câștigată și că avem în noi puterea de a rezista oricărei încercări a diavolului de a ne devora.
Avem uneori conflicte cu dușmani în persoana unor oameni cu care trăim sau cu care lucrăm. Poate că o persoană v-a atacat sau v-a stricat reputația. Controversa aceasta vă provoacă un mare disconfort și chiar vă afectează sănătatea fizică.
Puteți spune Domnului: „Voi continua să Te laud și să Mă închin Ţie, dar nu Te aștepta să renunţ la această suferinţă.” Dar Domnul a exprimat în mod clar: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Iar Domnul continuă: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.” (Matei 5:44).
Noi aducem slavă Tatălui nostru ceresc, ori de câte ori trecem peste durerile noastre și iertăm păcatele făcute împotriva noastră. Când iertăm aşa cum Dumnezeu iartă, El ne aduce într-o revelație a favoarei și a binecuvântării pe care nu am cunoscut-o niciodată.