Așteptând cu nerăbdare revenirea lui Isus
Isus vine curând! „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4: 16-18)
În limba greacă, cuvântul „un strigăt” înseamnă a incita prin cuvânt, a trezi, a stimula la acțiune. Toți cei care vor birui, vor auzi vocea arhanghelului: „El este la ușă! Cel pe care îl iubești a venit să te ia!” Venirea Lui nu este o întoarcere discretă, făcută liniștită într-un colț. Nu! Isus vine însoțit de sunetul trâmbiței, cu mulți îngeri, cu un strigăt, cu strigătul cosmic al unui arhanghel. Morții în Hristos vor învia mai întâi pentru a-L întâlni în văzduh și ce bucurie puternică va fi. Apoi își va trimite îngerii în lume și îi va strânge pe copii la Sine.
De-a lungul istoriei, mai mulți au prezis nechibzuit timpul întoarcerii lui Hristos. Multitudini au vândut tot ce au avut și s-au îndreptat spre anumite locuri pentru a aștepta revenirea Lui – toate numai pentru a rămâne dezamăgiți. „Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.” (Marcu 13:33). Vegheați să nu vă concentrați pe când sau modul în care Isus va veni, în loc să vă concentrați pe Cel care vine. Dumnezeu a ascuns intenționat ziua întoarcerii lui Hristos pentru a-Și menține poporul într-o stare de veghere.
„Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” (Faptele 1:11). A fost un Om glorificat care a plecat și este un Om glorificat care se întoarce! Îți dorești să fii cu Domnul? Știai că este și dorința Lui de a fi cu voi? Trăiți în fiecare zi în așteptarea bucuroasă a venirii Sale în orice ceas. Și amintiți-vă că până va veni, mai este multă lucrare de făcut!