Adevărata credință este locul în care găsești odihnă
Este întotdeauna bine să facem un pas de credință când ne punem încrederea în Hristos. Astfel de credință este de lăudat. Cu toate acestea, Biblia ne arată că există un mare pericol dacă nu adăugăm împreună cu primul pas, o credință tot mai mare.
„Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.” (Ioan 10:10)
Când trecem printr-o luptă profundă, situațiile pot veni înspre noi „repede și cu furie”, iar în astfel de momente ne-am putea gândi: „Doamne, nu știu cum să fac față! Nu văd cum aș putea trece vreodată de aceasta!” În astfel de momente, vrășmașul câștigă avantaj, mișcând principatele și puterile sale pentru a încerca să ne jefuiască, să ne fure și să naufragieze credința noastră.
Dragă credincios, acest lucru se întâmplă cu fiecare slujitor adevărat al lui Dumnezeu. Petru ne avertizează cu dragoste privind ce se va întâmpla, spunând: „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă înveseliți și la arătarea slavei Lui!” (1 Petru 4:12-13)
Indiferent de cât de mult slujești Domnului, poți fi întotdeauna instruit în acest domeniu, urmând călăuzirea Sa clară, în mod special în locurile grele. Noi ar trebui să nu spunem vreodată: „Asta este, Doamne, mi-a fost de ajuns!” În schimb, ar trebui să spunem: „Doamne, eu nu cunosc calea înaintea mea și nu știu de unde să găsesc har ca să pot trece prin aceasta, dar Tu ai promis că vei purta de grijă și știu ca Tu vei fi tăria mea!”
Acest loc de adevărată credință este locul în care îți vei găsi odihna – prin încrederea deplină în dragostea Domnului. Dumnezeu vă va trece de toate acestea și vă va aduce la un loc de mare binecuvântare. Poate că va trebui să fiți dispuși să faceți lucruri nesemnificative și să vă confruntați cu încercări și teste care vor fi dificile, totuși terenul de pregătire pe care Dumnezeu l-a pus deoparte pentru foarte mulți dintre cei iubiți de El este locul în care învățăm natura Lui, caracterul Său, binecuvântarea și bunătatea Lui.
Ne bucurăm de un Dumnezeu sfânt, iar El are un scop sfânt pentru noi, la fel cum a avut pentru propriul Său Fiu. Prin urmare, avem o pace care întrece orice pricepere și ne odihnim știind că binecuvântarea Lui este înaintea noastră. Mulțumesc, Doamne!