AGAŢĂ-TE DE ISUS CU TOATĂ INIMA TA

Gary Wilkerson

„Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu. Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele; dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble.” (Fapte 3: 1-2, 6-8)

Petru și Ioan tocmai fuseseră umpluți cu Duhul Sfânt în Ziua Cincizecimii și ei vedeau mai multe minuni decât oricând.

Într-o zi, în timp ce se duceau la templu pentru a se ruga, aceştia au întâlnit un olog la poarta numită „Frumoasă.” Ei îl văzuseră pe omul acesta de mai multe ori înainte, dar de această dată când a cerut milă ei au spus: „Uită-te la noi.” Omul a crezut că îi vor da bani, dar i-au poruncit să se ridice și să meargă - în numele lui Isus. Când omul a sărit și a început să meargă, toți cei care l-au văzut au fost plini de uimire și au început să-L laude pe Dumnezeu.

Ce lucru glorios se petrecuse, în timp ce lumea era martora măreției lui Dumnezeu la lucru. Toţi erau cuprinşi de uimire și s-au adunat pentru a discuta ceea ce tocmai văzuseră. Biblia spune că omul care a fost vindecat „se ţinea de Petru și de Ioan” (vezi 3:11). Inima lui era decisă și el spunea: „Nu voi renunța la această minunată prezență a lui Dumnezeu.”

Fiecare credincios ar trebui să strige: „Doamne, arată-mi slava Ta. Îmbrățișez minunata Ta lucrare, Doamne. Nu sunt mulțumit cu puţin - vreau plinătatea gloriei Tale în viața mea și mă voi alipi de Cuvânt. Tată, vreau să Te cunosc pe deplin: „Tatăl iubește inimile care Îl caută - și când El desfăşoară în voi o lucrare puternică, să vă agățați de El cu toată inima!”