AVA TATĂ

Isaia capitolul 6 conține gloriosul pasaj bine cunoscut despre Isus: „Am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt și poalele mantiei Lui umpleau Templul” (Isaia 6:1). În copilărie, imaginea din mintea mea despre Domnul era că El se afla într-un loc distant, separat de mine, o entitate la care trebuia să mă adresez cu forma veche a cuvântului „Tu”, foarte ceremonios, așa cum este folosit în versiunea Bibliei Regele Iacob.

Totuși, ce va avea de spus Dumnezeul nostru sfânt și înălțat despre noi, umili oameni păcătoși care îl urmăm pe El? Isaia ne spune: „Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: ‚Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite’” (Isaia 57:15). Da, Tatăl nostru este sfânt, maiestos și glorios ― totuși Se umilește Sine pentru a locui în inimile noastre umile, pătate de păcat.

Consider că fiecare copil în mod instinctiv cunoaște diferența dintre a urî religia și a iubi pe Isus. Într-o zi când fiica mea era mică, se ivise pe neașteptate între paginile ziarului pe care îl citeam. Eram obosit și am trimis-o de acolo, dorind numai câteva minute să mă relaxez înainte de a începe lucrul la o predică pentru următoarea duminică. Dar ea tot apărea în fața mea, zicând: „Tati, vreau să îți zic ceva.” Eu mereu o trimiteam de lângă mine, gândindu-mă la ceas că îmi trece timpul de relaxare. Acest du-te-vino s-a oprit când am zis în cele din urmă: „Draga mea, ce vrei să îmi spui?” Ea a răspuns: „Te iubesc.”

Ea a știut diferența dintre religie ― perfecționismul meu ca predicator ― și a iubi pe Isus, ceea ce ea îmi demonstra. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune clar că Domnul vrea ca noi să mergem la El așa cum fiica mea a venit la mine ― chemându-l pe „Tăticul” nostru, Ava, care este aproape, nu este distant sau dincolo de atingerea noastră.