BIRUIND SĂMÂNȚA ÎNDOIELII

David Wilkerson (1931-2011)

Ioan Botezătorul a fost un om al Cuvântului. El și-a petrecut întreaga viață studiind Scripturile în singurătate și meditând asupra legii. El a arătat spre Isus și a spus: "Iată Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1:29) El văzuse pe Duhul Sfânt coborându-se asupra lui Hristos în chip de porumbel și a auzit vocea Tatălui declarând că Isus este Fiul Său. Cu toate acestea, Ioan se afla în închisoare,  iar lucrarea sa puternică, sub ungere, fusese oprită de către regele Irod (vezi Luca 3:19-20). Acum, mulțimile care-l urmaseră pe Ioan au dispărut- "glasul celui care striga în pustie" tăcuse.

Lucrarea publică a lui Ioan a durat doar un an, dar în acel timp, Dumnezeu Și-a demonstrat puterea prin predicarea lui. Isus știa că acest profet ar fi dorit mai degrabă să fie mort decât să stea închis în temniță. La urma urmei, el isi traise toți anii într-un pustiu, umblând și dormind prin peșteri.

În timp ce Ioan era întemnițat, o încercare profundă și întunecată a sufletului l-a copleșit și a început să se îndoiască. Ioan trebuie să se fi întrebat de ce Isus nu l-a eliberat din temniță. Doar Isaia proorocise că Mesia îi va elibera pe captivi când va veni. Vă spun sincer, Isus nu s-a supus așteptărilor lui Ioan. Era El într-adevăr Mesia Cel promis? (Vezi Matei 11:2-3)

Același diavol care L-a ispitit pe Isus în pustie, a încercat să distrugă si credința lui Ioan. Iar el folosește astăzi aceleași minciuni și înșelăciuni împotriva noastră. Scopul lui este să planteze semințe de îndoială în noi despre Cuvântul lui Dumnezeu,  despre făgăduințele Lui și despre desfătarea Lui în noi. Satan vrea ca tu să devii nerăbdător atunci când aștepți răspunsuri la rugăciunile tale. Dar nerăbdarea față de Dumnezeu poate face ca rugăciunile tale să devină "un miros străin" în loc de tămâie frumos mirositoare.

Iacov 1:2-4 ne oferă această încurajare: "Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic."