Ce este necesar pentru o umblare plăcută Lui?
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. Ziua Domnului însă va veni ca un hoț.” (2 Petru 3:9-10)
În acest moment, lumea se află într-o tulburare înfricoșătoare. Dumnezeu îi avertizează pe credincioșii Săi, astfel încât, atunci când are loc un dezastru deodată, ei să nu fie cuprinși de frică. Poporul lui Dumnezeu trebuie să știe că tot ceea ce se întâmplă nu este niciodată un accident sau un act întâmplător. Ei trebuie să aibă pacea lui Hristos în inimile lor, știind că Dumnezeu este în continuare Stăpân în univers. În acest fel, vor fi avertizați și nu vor intra în panică atunci când inimile altora se vor pierde în teamă.
Mulți creștini s-ar putea să se îndoiască când vor citi mesajul pe care îl transmite Petru, iar în interiorul lor s-ar putea întreba: „De ce trebuie să ne reamintim acest lucru? Deja există atât de multe știri și vești apăsătoare.”
Petru a continuat spunând: „Voi deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți și să vă pierdeți tăria; ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos!” (3:17-18)
Pavel a predicat, de asemenea: „să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu.” (Coloseni 1:10)
Având în vedere mesajele celor doi apostoli, la ce cuvânt ne-am putea aștepta într-o societate pe cale să fie judecată în vremea noastră? Putem vedea acest cuvânt, care vine de la Pavel, îndreptat către preaiubiții lui Hristos: „Rugăciunea mea pentru voi este să urmăriți intimitatea, creșterea în înțelegerea spirituală și să umblați demni de Hristos.” (Coloseni 1:9-10, parafrazat)
Ce este necesar pentru o umblare atât de plăcută? Pavel ne spune: „Astfel, dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare! Îngăduiți-vă unii pe alții, și dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul! Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi!” (vezi Coloseni 3:12-13)
A-ți examina umblarea cu Hristos înseamnă să te uiți nu atât la ceea ce faci, cât mai degrabă la ceea ce devii. Petru și Pavel spun amândoi: „Nu vă temeți de ceea ce urmează! Păstrați și amintiți-vă de Cuvântul lui Dumnezeu în orice moment, în toate lucrurile! Și între timp, lăsați Duhul Sfânt să vă transforme într-o persoană diferită, mai asemănătoare cu cea a lui Hristos!”