CEASUL DE FORȚĂ AL LUI DUMNEZEU
Când Isus a transformat apa în vin la nunta din Cana (Ioan 2), El le dădea ucenicilor Săi — și bisericii Sale ce urma să vină — o predică ilustrată. Domnul nostru nu a făcut niciodată nimic, nici nu a spus vreun cuvânt care nu avea o importanță eternă. Fiecare lucru pe care Scriptura îl consemnează despre El, arată spre natura și lucrările neschimbătoare a lui Dumnezeu.
„Ceasul” lui Isus (Ioan 2:4) era în legătură cu ceva ce avea loc la ospăț. Adică, ceasul Lui de forță a venit când nu mai era vin în sticle. Aceasta ni se întâmplă nouă când suntem goliți de soluții, când toate eforturile umane sunt în zadar — și doar un miracol poate rezolva problema noastră.
Găsim acest principiu la lucru peste tot în Biblie: în ceasul cel mai întunecat al omului, Domnul este cunoscut că Își manifestă puterea. Când ajungem la capătul puterilor, Dumnezeu deja are pregătită o lucrare măreață de izbăvire pentru noi.
Scriptura ne dă exemple ale acestui principiu. În Judecători 6 găsim pe Israel într-o perioadă de sărăcie crâncenă. An după an, poporul lui Dumnezeu era lăsat fără nici un ajutor de către un dușman prăduitor: madianiți ticăloși. Când dușmanul tăbăra în țară, poporul lui Dumnezeu fugea în munți pentru adăpost, ascunzându-se în peșteri. Între timp, dușmanul le jefuia recoltele și turmele și distrugeau orice construiau ei, lăsând pe Israel cu totul „fără nici un mijloc de subzistență” sau într-o moarte spirituală.
Starea aceasta de sărăcie a lui Israel continua an după an. Totuși în acest ceas întunecat Dumnezeu Și-a manifestat puterea în numele poporului Său. Într-adevăr, Domnul a adus la îndeplinire această izbăvire alegând pe cel mai sărac din familia cea mai săracă din seminția cea mai săracă din Israel: Ghedeon. Strigătul lui reflecta durerea întregului popor al lui Israel. „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile...?”(Judecători 6:13).
Probabil sunteți familiari cu povestea lui. Dumnezeu a trimis un înger la Ghedeon și împreună cu trei sute de oameni, folosind numai trâmbițe și făclii, oamenii aceștia au sfărâmat puterea lui Madian iar Israelul a fost izbăvit în mod miraculos!
Ceasul lor de întuneric a devenit ceasul de forță al lui Dumnezeu!