CEL SPRE CARE SĂ NE ÎNDREPTĂM

David de multe ori a scris despre frângere în psalmii săi. El a vorbit despre apropierea lui Dumnezeu de cei care sunt zdrobiți: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită şi mâhnită” (Psalmul 51:17). „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmul 34:18).

Ce făgăduințe uluitoare dăruiește Domnul nostru celor care au un duh zdrobit! El promite că va locui cu toți cei care au fost zdrobiți și se angajează să le reînnoiască inimile.

Există un fel de zdrobire fizică care vine în urma deznădejdii oamenilor. Mă refer la doliu, durere emoțională, agonie a sufletului, lucruri care izvorăsc din suferințe fizice. Însă frângerea despre care se vorbește aici este ceva diferit decât deznădejde umană. Se vorbește despre frângere spirituală.

 Cea mai adevărată imagine a zdrobirii spirituale se găsește în Luca 19. În acest pasaj Isus era așezat călare pe un măgăruș, intrând în Ierusalim.

 „Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi” (Luca 19:41-42).

Care era izvorul agoniei lui Isus? Ni se spune că Hristos „A venit la ai Săi, și ai Săi nu l-au primit” (vezi Ioan 1:11). Isus se tânguia: „Măcar dacă ai fi primit lucrurile pe care ți le-am spus! Ți-ar fi adus pacea Mea, binecuvântările Mele, speranța Mea și scopul Meu pentru viața ta.”

Iată deosebirea dintre noi, acei care am găsit refugiu în Hristos, și mulțimile care sunt pierdute: ei au respins salvarea lor. Dar fiecare credincios știe că există Unul spre care putem să ne îndreptăm. Avem un izvor la care putem merge pentru a găsi putere, mângâiere, pentru că noi credem că Isus este cel ce a declarat că este.