CHEMAȚI SĂ FIM DIFERIȚI
Dumnezeu ne-a chemat să fim diferiți – diferiți în mod remarcabil.
„Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuiesc judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2:14).
Acea diferență este exact lucrul de care are nevoie lumea. După cum spune Pavel: „Dacă toți prorocesc, și intră un necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți. Tainele inimii lui sunt descoperite, așa că va cădea cu fața la pământ, și se va închina lui Dumnezeu, și va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru” (1 Corinteni 14: 24-25)
Cea dintâi însărcinare a noastră este să punem capăt foametei după Cuvântul lui Dumnezeu din mijlocul nostru. O întâlnire cu Cuvântul Lui ne va scăpa de atitudinea „afaceri ca de obicei” din viața de creștin. Ne va pune față în față cu uscăciunea, răceala, familiaritatea cu privire la Calea lui Hristos. Și ne va trimite pe genunchi în rugăciunea care se bazează pe Dumnezeu ca să aducă schimbare.
Rugăciunea schimbă lucrurile! Ne schimbă inimile noastre, familia noastră, biserica noastră, și în esență, lumea noastră. Te rog să te angajezi, alături de mine, la aceste trei lucruri:
Roagă-te pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să facă o lucare în inimile noastre
Stai pe poziție cu integritate ca o glas pentru Cuvântul Lui
Roagă-te ca El să aducă la îndeplinire schimbările pe care numai El le poate face
Mă rog să îl vedem pe Dumnezeu manifestându-Se așa cum El a făcut-o în atât de multe treziri și mișcări care au transformat culturi întregi. El singur poate opri fluxul răului care este dezlănțuit — și poate aduce reverența înapoi într-o cultură care și-a pierdut calea. El singur poate trezi biserica, să ne întoarcă pe noi la pocăință și să aducă trezire spirituală în societatea noastră.
Să ne întoarcem la Domnul cu toată inima noastră. Să căutăm fața Lui și să strigăm către ceruri pentru ca să vedem o lucrare nouă și măreață în țara noastră.