Credința asupra minunilor
Vine un moment în care anumite situații de viață sunt dincolo de speranța umană. Nu există niciun sfat, niciun medic, niciun medicament sau altceva care să vă poată ajuta. Situația devine imposibilă. Necesită un miracol, altfel va ajunge la devastare.
În astfel de momente, singura speranță rămasă cuiva este să ajungă la Isus. Acea persoană trebuie să-și asume responsabilitatea de a-L căuta pe Isus și să fie determinat: „Nu plec de aici până nu aud un răspuns de la Domnul! Trebuie ca El să-Mi spună: „S-a rezolvat! Acum continuă să înaintezi!”
În Evanghelia după Ioan, găsim tocmai o astfel de familie în criză: „În Capernaum era un slujbaș împărătesc al cărui fiu era bolnav.” (Ioan 4:46). Aceasta era o familie de renume, însă un spirit de moarte atârna deasupra casei, în timp ce părinții își îngrijeau fiul muribund. Cineva din acea familie tulburată știa cine este Isus și auzise de puterea Lui miraculoasă. Vorba a venit până în gospodărie că Hristos se afla în Cana, la aproximativ douăzeci și cinci de mile depărtare. În disperare, tatăl și-a asumat misiunea de a ajunge la Domnul. Scriptura ne spune: „Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte.” (Ioan 4:47)
Biblia spune că „L-a implorat [pe Isus] să coboare și să-I vindece fiul care era pe moarte.” (4:47). Ce imagine minunată a mijlocirii! Acest om a pus deoparte totul pentru a-L căuta pe Domnul ca să-I ofere un cuvânt.
Hristos i-a răspuns: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!” (Ioan 4:48). Ce a vrut să spună Isus prin aceasta? Îi spunea nobilului că o eliberare miraculoasă nu era cea mai presantă nevoie a lui. În schimb, problema numărul unu era credința omului.
Hristos a dorit mai mult pentru acest om și familia sa. El a vrut să creadă că este Dumnezeu întrupat. Așa că El i-a spus nobilului, în esență: „Crezi că este Dumnezeu Cel pe care Îl implori pentru această nevoie? Crezi că eu sunt Hristosul, mântuitorul lumii?” Nobilul a răspuns: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu!” (Ioan 4:49) În acel moment, Isus trebuie să fi văzut credință în acest om. Era ca și cum Isus a spus: „El crede că sunt Dumnezeu întrupat!” fiindcă mai târziu citim: "Du-te", i-a zis Isus, "fiul tău trăiește!" (Ioan 4:50)