De ce Îl urmăm pe Isus?

Ioan cap. 6 conține unul dintre cele mai dificile pasaje pentru mine din toată Scriptura, fiindcă vorbește despre ucenicii care ajung să-L respingă pe Hristos și să se întoarcă de la El. Este o secvență în care oamenii L-au lăsat literalmente pe Isus în mulțime (vezi Ioan 6:66).

Isus tocmai hrănise în mod miraculos o adunare de mii de persoane. Oamenii au fost uimiți și încântați de ceea ce a făcut El, erau gata să-L urmeze pe acest Mesia care făcea minuni. Dar când El i-a provocat privind ceea ce urmăreau cu adevărat, aceștia L-au luat în derâdere și au plecat în masă.

La baza acestui pasaj este o întrebare pentru oricine L-ar urma pe Hristos: „Cine este responsabil pentru viața ta, tu sau Isus?” Îi permitem lui Dumnezeu să aibă o călăuzire totală a vieții noastre? Sau încercăm să determinăm singuri ce vrea Dumnezeu de la noi?

Fiecare creștin se confruntă cu această întrebare la începutul umblării sale cu Domnul. De la început, are loc o bătălie în noi, o ciocnire a două culturi în conflict. În primul rând, există cultura exterioară a lumii, care îți spune în mod constant: „Cum poți trage un beneficiu din asta?” Apoi, există cultura împărăției lui Dumnezeu, care întreabă: „Cum poți sluji Domnului și aproapelui tău?”

Isus predicase deja că Împărăția lui Dumnezeu este la lucru în lume: „Împărăția lui Dumnezeu este aproape” (Marcu 1:15, NLT). Cu alte cuvinte: „Împărăția lui Dumnezeu este prezentă printre voi”. Majoritatea ascultătorilor lui Hristos din acea zi aveau mentalitatea lumii. Erau conduși în principal de ceea ce puteau câștiga pentru ei înșiși. Când Isus a venit oferind binecuvântări, s-au adunat la El spunând: „Sigur, dacă vrei să‑mi oferi totul, Te voi urma! Dacă îmi vei vindeca membrii bolnavi ai familiei și îmi vei răspunde rugăciunilor, da, absolut, voi fi ucenicul Tău!”

Dar ce se întâmplă cu angajamentul nostru de credință dacă aceste lucruri nu se realizează pentru noi? Cât de dedicați suntem lui Isus când ne dăm seama că El nu este doar „asistentul” nostru în viață? Aceleași persoane din cele întâmplate, care s-au grăbit să-L urmeze pe Hristos, au fost la fel de repede gata să-L respingă. Dezamăgiți, au plecat, renunțând la El.

Isus știa că acest lucru se va întâmpla. De aceea, urmând să facă o mare minune pentru acele mulțimi, El i-a confruntat: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat.” (Ioan 6:26) Este tot așa și pentru noi astăzi? Îl urmăm pe Isus datorită binecuvântărilor Sale sau pentru că El este Domnul?