DEVENIM CEEA CE PRIVIM

Ștefan a văzut cerul deschis și un Om glorificat pe tron, a cărei slavă era oglindită în El, tuturor celor care se aflau în apropiere: „Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: "Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (F. Ap. 7: 55-56).

Ștefan reprezintă ceea ce un creștin adevărat se presupune că ar trebui să fie: un om plin de Duhul Sfânt, cu ochii ațintiți la Omul din slavă. Unul care oglindește gloria în așa fel încât toți cei care o văd să fie uimiți și plini de admirație.

Ștefan se afla într-o situație lipsită de speranță, era înconjurat de ura religioasă, superstiție, prejudecăți și gelozie. Mulțimile furioase priveau asupra lui, cu ochii sălbatici și însetați de sânge, iar moartea era tot aproape de el. Toate circumstanțele erau imposibile! Dar ridicându‑și privirea spre cer, Ștefan L-a văzut Domnul în glorie și, dintr-o dată, respingerea de pe pământ nu mai conta pentru el. Acum se afla mai presus de toate.

O strălucire a gloriei Domnului, o singură viziune a sfinției Sale și Ștefan nu a putut fi rănit. Pietrele, blestemarea furioasă, toate erau inofensive pentru el din cauza bucuriei puse în înaintea lui. În mod similar, o sclipire din slava lui Hristos te plasează mai presus de toate circumstanțele tale. Ridicând privirea spre Hristos, îndreptându-ne spre El în fiecare ceas, lucrurile acestea ne oferă pace și liniște, așa cum nimic altceva nu ne poate dărui.

Ștefan a văzut razele Fiului glorificat în ceruri și le-a reflectat într-o societate care Îl respingea pe Hristos - „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. ” (2 Corinteni 3:18).

Este atât de adevărat că noi devenim ceea ce privim. Ștefan a devenit o oglindă vie în care oamenii au putut vedea reflectată gloria lui Isus. Așa ar trebui să fim și noi! Când dușmanul năvălește, trebuie atât să uimim, cât și să condamnăm lumea din jurul nostru prin răspunsul nostru calm și prin odihna noastră în Hristos. Acest lucru se realizează păstrând cu grijă mintea îndreptată la Mântuitorul nostru.