Cât de aproape poți ajunge?

Gary Wilkerson

Una dintre primele scrisori adresate bisericii timpurii a fost aceea scrisă de apostoli către noii credincioși dintre neamuri, iar în ea, autorii spuneau: „Ni s-a părut potrivit Duhului Sfânt și nouă să nu vă împovărăm cu nimic în afară de următoarele cerințe: să vă feriți de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de carnea animalelor sugrumate și de curvie.” (F. Ap. 15:28-29)

În loc să-i îngreuneze pe noii credincioși cu reguli nesfârșite, așa cum au făcut evreii, Pavel le-a poruncit pur și simplu: „Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați, dar, în așa fel, ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu deci alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:24-27)

Ei au vorbit de la Duhul Sfânt astfel: „Hai, biserică! Fie că există sau nu o lege specifică în acest sens, nu te implica în anumite lucruri dacă nu ai certitudinea că nu sunt compromițătoare din punct de vedere biblic.”

Când eram pastor de tineret, unii veneau și îmi puneau mereu o întrebare de genul: „Cât de departe pot merge în lucrurile lumii și să fiu în continuare creștin? De exemplu, bine, știu că nu pot face sex, dar pot face altceva? Pentru adulți, adesea sunt întrebări precum: „Știu că nu pot să mă îmbăt, dar trei beri sunt considerate beție? Ce zici de două beri? Cât de aproape pot ajunge de lume?”

Acest lucru este total opusul chemării pe care Duhul Sfânt o face Bisericii Sale! Ar trebui să spunem: „Cât de mult mă pot apropia de Isus? La ce pot să renunț pentru a mă apropia de El? Dacă este vreo asociere în viața mea cu trecutul meu care mă face să cochetez cu felul meu de a trăi de dinainte, cum pot să mă îndepărtez de aceasta?”

În biserică, ar trebui să auzim Cuvântul Domnului și să ne spunem: „Vreau să fiu precaut. Vreau să fiu curat în cugetul meu. Vreau să ascult de Cuvântul Domnului. Nimic nu mă va opri ca să câștig premiul alergării mele.”

 
Child smiling - More Hope in 2025

You Can Bring Real Hope

 

In 2024 millions have been ministered to online. Thousands of disciples have been made. Hundreds of churches have been planted. Dozens of communities have been transformed both spiritually and physically. This is the power of the gospel at work through your financial partnership with World Challenge.