Cu ani în urmă, Dumnezeu mi-a pus pe inimă să construiesc o casă de băieți în Long Island. Am simțit cu adevărat că Domnul era în spatele acestei lucrări. Cu toate acestea, după doar optsprezece luni, oficialii de stat au impus reglementări atât de stricte cu privire la utilizarea casei, încât nu am avut altă opțiune decât cea de a o închide.
Am primit patru băieți în timpul scurt în care am putut folosi casa. După ce am închis totul, am pierdut legătura cu ei. Întotdeauna am crezut că acest proiect a fost unul dintre cele mai mari eșecuri din viața mea. Timp de mai bine de trei decenii, m-am întrebat de ce Dumnezeu ne-a permis să mergem mai departe cu acest proiect.
Am primit de curând o scrisoare de la un tânăr pe nume Clifford.
El a scris: „Frate David, am fost unul dintre cei patru băieți trimiși la casa din Long Island. Cei care ne-au ajutat au fost atât de iubitori și amabili. Ne-au învățat din Biblie și ne-au dus la biserică. Într-o zi, ne-au dus la o biserică care organiza o întâlnire pentru trezire spirituală într-un cort. Eram atât de amărât și de descurajat. Acolo, în cort, Duhul Sfânt a început să-mi atingă inima. L-am auzit pe predicator spunând: „Isus te iubește”. Toți anii de durere, confuzie și deznădejde au ieșit la suprafață. M-am pus pe genunchi și m-am rugat. Asta a fost acum treizeci și cinci de ani. Acum Dumnezeu m-a chemat să predic și mă pune în slujirea cu normă întreagă. Acest „mulțumesc” a vibrat în mine în tot acest timp. Vreau doar să-ți mulțumesc pentru că ți-a păsat. Știu ce este iubirea lui Dumnezeu.”
Scrisoarea acestui om îmi dovedește că nimic din ce facem pentru Hristos nu este în zadar. Acea casă a băieților nu a fost un eșec, pentru că un băiat pierdut și confuz a descoperit semnificația iubirii lui Dumnezeu.
Aceasta este bucuria pe care Hristos a descris-o în pilda Sa: „Cine dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una din ele, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și nu merge după cea pierdută până când o găsește? Și când a găsit-o, o pune pe umeri, bucurându-se. Și când se întoarce acasă, își cheamă prietenii și vecinii și le zice: „Bucurați-vă împreună cu mine, că miam găsit oaia pierdută!” Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care nu au nevoie de pocăință” (Luca 15:4-7).