Amintiți-vă de prima dragoste

În Deuteronom 6 capitolul începe cu o rugăciune foarte importantă pe care Moise i-a învățat pe israeliți: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deuteronom 6: 4-5)

Moise condusese națiunea prin pustie timp de 40 de ani până în acest moment. El văzuse rugul aprins, apoi Dumnezeu îl trimisese la bătrânii israeliți pentru a declara: „Marele Eu Sunt este aici. Dumnezeu Se va mișca puternic, iar cei 400 de ani de captivitate și de sclavie sunt aproape de sfârșit. De îndată ce am să merg la Faraon și am să vorbesc cu el, îi voi spune „Lasă pe poporul meu să plece!” Dumnezeu este la lucru.”

Îți poți imagina acest om a cărui dorință a inimii era să-i vadă pe copiii lui Israel eliberați din robie însă, în schimb, aceștia au cârtit împotriva lui Dumnezeu? După aceea, cu toții au fost trimiși într-un deceniu de lungă călătorie, prin pustie. Dacă lucrul acesta nu l-au făcut pe Moise să fie tentat să fie cinic atât privind oamenii, cât și în privința lui Dumnezeu, nu știu ce altceva l-ar fi putut face.

Israeliții au cârtit împotriva lui Dumnezeu și s-au îndoit mult de promisiunile Sale. Nu știu din ce fel de familie proveniți, dar dacă petreceți mult timp într-o familie plină de îndoială și discuții negative, lucrul acesta vă va epuiza. În astfel de momente, trebuie să faceți ceea ce a făcut Moise. Trebuie să vă îndepărtați de mulțime și să rămâneți singuri cu Dumnezeu și să vă rugați: „Protejează-mă în acel loc și în toate locurile unde aș putea fi umplut cu aceste voci de necredinț!”

Când ajungem în acest loc de apropiere cu Dumnezeu, departe de vocile cinice, inima noastră începe să fie umplută de bucurie. Trebuie să ne amintim cine este Dumnezeu în toată sfințenia Sa, iar apoi ne vom aminti de dragostea noastră pentru El. Aceasta face parte din ceea ce Moise învăța generația ce urma în rugăciunea lui.

Când ne amintim în mod intenționat de natura lui Dumnezeu, credința care rămâne în noi va începe să fie zidită în viața noastră și vom începe să avem din nou o încredere în Domnul. Această încredere este cea care eliberează revărsarea binecuvântării lui Dumnezeu.