Testarea limitelor harului
„Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii; să nu-L ispitim pe Hristos, cum L-au ispitit unii din ei, care au fost nimiciți prin șerpi!” (1 Corinteni 10: 8-9)
Ce vrea să zică Pavel aici când vorbește despre „a-L ispiti pe Hristos”? Altfel spus, a-L ispiti pe Domnul înseamnă a-L pune la încercare. Îl ispitim ori de câte ori ne întrebăm: „Cât de îndurător va fi Dumnezeu față de mine dacă voi merge mai departe cu acest păcat? Până când pot să îngădui păcatul în viața mea, înainte ca mânia Lui să fie provocată? Știu că Dumnezeu este milostiv și aceasta este vremea harului, timp în care păcătoșii nu sunt judecați. Cum ar putea să mă judece când sunt copilul Lui?”
Mulți creștini își pun astăzi aceeași întrebare atunci când cochetează cu o ispită păcătoasă. Vor să vadă cât de mult pot ține focul în sân fără să suporte consecințele păcatului. În tot acest timp, astfel de credincioși îndepărtează astfel convingerea asupra păcatului pe care o aduce Cuvântul lui Dumnezeu. Ei Îl ispitesc pe Hristos.
De fiecare dată când acționăm împotriva adevărului pe care Duhul lui Dumnezeu ni l-a făcut cunoscut în mod deslușit, lepădăm avertismentul lui Pavel: „Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă!” (1 Corinteni 10:12)
Întreabă-te dacă pui la încercare limitele darului prețios al harului lui Dumnezeu. Îi ceri lui Hristos, în răzvrătirea ta categorică, să te îngăduie în păcatul tău? Poate că spui în sinea ta: „Sunt un credincios al Noului Testament. Sunt acoperit de sângele lui Isus. Dumnezeu nu mă va judeca.” Continuând în păcatul tău, tratezi cu mult dispreț jertfa măreață a lui Isus care a fost adusă pentru tine. Păcatul tău, pe care îl înfăptuiești cu voia ta, Îi aduce Lui ocară, atât înaintea celor din lume, cât și înaintea cerului și a iadului (vezi Evrei 6:6).
Pavel descrie o cale de scăpare din orice ispită: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” (1 Corinteni 10:13)
Dragul meu credincios, nu cocheta cu păcatul și nu-L ispiti pe Dumnezeu! Scăparea noastră este a cunoaște și a experimenta tot mai mult teama sfântă de Dumnezeu.