Discernând vocea Domnului

Apostolul Pavel a spus: „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit.” (1 Corinteni 2:2)

Ai căutat să asculți vocea lui Isus, stând liniștit în prezența Lui – doar așteptând? L-ai căutat pentru lucruri pe care nu le poți obține prin cărți sau învățători? Biblia spune că tot adevărul este în Hristos și El singur poate să ți-l transmită, prin binecuvântatul Său Duh Sfânt.

O întrebare poate apărea în mintea ta: „Nu este periculos să-mi deschid gândurile la o voce mică și suavă? Inamicul poate veni să imite vocea lui Dumnezeu și să mă înșele. Nu este Duhul Sfânt singura noastră călăuză?”

Asemenea Tatălui și Fiului, Duhul Sfânt este o persoană distinctă, vie, divină în sine. Scriptura numește Duhul Sfânt drept Duhul Fiului: „Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său” (Galateni 4:6). El este, de asemenea, cunoscut sub numele de Duhul lui Hristos: „Duhul lui Hristos, care era în ei“ (1 Petru 1:11). „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.“ (Romani 8:9) Duhul Sfânt este esența atât a Tatălui, cât și a Fiului și este trimis de amândoi.

Există un mod prin care putem fi protejați de înșelăciune în timpul rugăciunii profunde. Protecția noastră este în așteptare. Vocea cărnii este întotdeauna grăbită. Vrea mulțumire instantanee, deci nu are răbdare. Este întotdeauna concentrată pe sine mai degrabă decât pe Domnul, căutând mereu să ne depărteze din prezența lui Dumnezeu.

Vocea inamicului este de asemenea răbdătoare, dar numai până la un anumit punct. Ea poate fi suavă, dulce, convingătoare și logică. Dar dacă o testăm doar așteptând – adică nu acționând imediat, punând-o la probă pentru a vedea dacă este vocea Domnului – va crește în nerăbdare și va ieși la lumină. Va deveni brusc urâtă și solicitantă, împrejmuindu-ne și condamnându-ne.

Acesta este motivul pentru care Biblia spune din nou și din nou: „Așteaptă-L pe Domnul – așteaptă-L – așteaptă!”. În timpul așteptării noastre, aceste alte voci sunt expuse, se obosesc și pleacă. Trebuie să așteptăm, să așteptăm, să așteptăm, pentru ca atât cerul, cât și iadul să știe că nu vom renunța până când Domnul nu va prelua controlul.