DUHUL SFÂNT, ÎNVĂȚĂTORUL NOSTRU
Dacă inima ta este motivată de aprobarea celorlalți și aceasta influențează modul tău de viață, loialitatea ta este împărțită. Tu întotdeauna te vei strădui din răsputeri să placi altuia decât lui Isus.
Câțiva ani după ce apostolul Pavel s-a convertit, a mers la biserica din Ierusalim pentru a încerca să se alăture ucenicilor de acolo. „Dar toți se temeau de el, căci nu puteau crede că este ucenic” (Faptele Apostolilor 9:26).
Apostolii știau reputația lui Pavel, aceea de prigonitor. Bisericile din Iudeea au auzit numai că „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduiește credința pe care căuta s-o nimicească odinioară” (Galateni 1:23). Însă Barnaba i-a ajutat pe apostoli să treacă peste teama lor de Pavel și aceștia i-au oferit părtășia. Pavel a decis să călătorească printre Neamuri și era atent să descrie foarte clar chemarea pe care o avea, explicând că a venit „nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi” (Galateni 1:1).
Apoi Pavel a adăugat apăsat: „Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârșie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos….îndată n-am întrebat pe niciun om” (Galateni 1:11-12,16).
Ceea ce Pavel spune aici se aplică tuturor celor ce doresc să aibă gândul care era și în Hristos: „Nu a trebuit să citesc cărți sau să împrumut metodele oamenilor pentru a primi ceea ce am. Am primit mesajul meu, lucrarea mea și ungerea mea pe genunchi.”
„Aceste lucruri le-am primit în timp ce eram închis în cămăruța mea cu Domnul, mijlocind și postind. Orice descoperire a lui Hristos pe care o am vine de la Duhul Sfânt, care rămâne în mine și îmi conduce viața. Nu îmi pot permite să urmez tendințele și strategiile altora.”
Pavel nu era un predicator arogant și mândru. El s-a golit de toată ambiția personală și a permis Duhului Sfânt să devină învățătorul său!