DUPĂ CE ÎȚI TÂNJEȘTE INIMA?

Gary Wilkerson

Inima lui Dumnezeu a fost foarte multumită când Moise i-a spus: ”Arată-mi slava Ta.” (Exodul 33:18) Fiecare părinte de pe pământ cunoaște pledoaria constantă a vocii copiilor care cere lucruri, dar nimic nu încălzește inima părinților mai mult decât glasul unui copil, spunându-i: ”Te iubesc!”

Când Moise și-a exprimat dorința, Dumnezeu a dat imediat curs cererii sale, în măsura în care putea acest lucru. ”Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” (33:20) Lumina descoperită a lui Dumnezeu este prea mult pentru oameni să o poată experimenta pe deplin; sfințenia Lui este mistuitoare, dar El a vrut ca Moise să experimenteze o parte din gloria Sa. Domnul i-a spus, de fapt: ”Nu Îți pot arăta fața Mea, dar îți pot arăta efectele prezenței Mele și calea bunătății pe care o las în urmă.” (vezi 33:21-23)

Pentru a-l proteja pe Moise, Dumnezeu a spus: ”Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece.” (33:22) Acest verset ne spune totul despre harul uimitor al lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Chiar înainte de cruce - înainte ca Hristos să-și verse sângele pentru mântuirea noastră - Dumnezeu l-a ascuns pe Moise în harul Său ”în crăpătura stâncii.” După cum explică Pavel, ”Această stâncă era Hristos.” (1 Corinteni 10:4)

Scriptura spune că fața lui Moise a fost transformată de gloria lui Dumnezeu - o schimbare atât de puternică încât a trebuit ”să-și pună o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.” (2 Corinteni 3:13) Astăzi nu trebuie să ne ascundem într-o crăpătură așa cum a făcut Moise; slava lui Dumnezeu a fost descoperită pe deplin în Isus și oricine Îl întâlnește, trece prin aceeași transformare - o schimbare atât de profundă încât întreaga lume o va vedea și va fi uimită.

După ce îți tânjește inima? Poți fi binecuvântat cu multe binecuvântări pământești, dar mai este mult de cunoscut despre marele nostru Dumnezeu. Vă îndemn să-I cereți lui Dumnezeu să vă arate gloria Lui, care vă este la îndemână.