EI SE ÎNCHINĂ ÎN ZADAR

David Wilkerson (1931-2011)

Dumnezeu ia foarte în serios problema închinării. Nu este un lucru de apucat să vii în casa lui Dumnezeu, un loc binecuvântat cu ungerea Duhului Sfânt. Moise i-a zis lui Aaron: „Aceasta este ce a spus Domnul, când a zis: „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” (Leviticul 10:3)

Domnul spunea: „Nu voi fi tratat ca o persoană obișnuită. Dacă intenționați să intrați în prezența Mea, trebuie să veniți înaintea Mea cu grijă și responsabilitate din cauza gloriei și  măreției Mele.” Atât de multe distrageri la nivelul minţii pot avea loc în timpul rugăciunii și al închinării, mai ales când suntem în casa lui Dumnezeu. Isus i-a numit de fapt pe oamenii care veneau în prezența Sa, cu cuvinte de laudă, dar ale căror minți și inimi erau preocupate cu alte lucruri drept ipocriţi. El le-a vorbit direct: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis:„Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” (Matei 15: 7-9)

Dar tu? Probabil că eşti prezent în casa lui Dumnezeu cel puțin o oră în fiecare săptămână. Deci, trupul tău este în biserică, dar unde este mintea ta? Buzele tale spun: „Mă închin, Ţie Doamne!”, Dar unde îți lași gândurile să te ducă în timpul laudei și al închinării? Către problemele de familie? Către afaceri?

Poţi susține că asupra a ceea ce mintea ta se concentrează este lucrarea lui Dumnezeu - familia ta, obligațiile tale. Totuși, ține cont de faptul că oamenii cărora Isus li s-a adresat erau închinători care se apropiau de El cu buzele, poate chiar și-au ridicat mâinile și L-au lăudat cu voce tare. Dar unde erau inimile lor, mințile lor, în timp ce se închinau? Dacă erau distrași în gândire, atunci închinarea lor era una ipocrită - și lipsită de valoare!

Nu luați ca un lucru de apucat prezența Sa sfântă! Trebuie să fim atenți la sfințenia casei lui Dumnezeu și să intrăm cu o inimă plină de reverenţă înaintea Lui.