EL A ALES SĂ FIE TATĂL TĂU

David Wilkerson (1931-2011)

Unii creștini sunt în mod constant înfrânți de frică. Unii sunt întotdeauna deznădăjduiți, în timp ce alții se pocăiesc dar cu vinovăţie, temându-se că nu vor avea niciodată o victorie asupra păcatului. Se tem să-și piardă slujba, sănătatea, familia. Ei nu au deloc pace, bucurie sau odihnă. Atunci am auzit că Isus a întrebat: „Am fost cu voi atât de mult timp și încă nu vedeți? Încă nu-L cunoaşteţi pe Dumnezeu ca pe Tatăl vostru?”

Din intimitatea ta cu Hristos trebuie să ajungi la revelația faptului că ai un Tată în cer care ţi-a arătat cât de minunat este și ce dorește să devină pentru tine!

În primul rând, a ales să fie Tatăl tău. Nu tu L-ai ales pe El, El te-a ales pe tine. Este El Dumnezeul care împărăţeşte în cer și pe pământ? Este El atotputernic? Omnipotent? Răspunsul la toate aceste întrebări este un „Da” răsunător. Dar în aceste ultime zile, Dumnezeu vrea ca tu să ai o altă revelație despre El - vrea să înțelegi că ești fiul sau fiica Lui.

Când Isus a umblat pe pământ, El a trăit în fiecare oră în lumina iubirii Tatălui Său, niciodată în confuzie, niciodată în îndoială. Prin urmare, El putea să se confrunte cu orice ar fi venit din partea inamicului împotriva Lui - orice greutate, orice încercare - pentru că El știa că Tatăl Său era cu El. El putea spune: „Tatăl Meu M-a trimis şi M-a ales și El este întotdeauna cu mine. Nu sunt niciodată singur!”

Tatăl tău îţi spune: „Vreau să te cuprind în braţele Mele, să fiu protectorul tău, să îţi acopăr toate nevoile, să te veghez în toate încercările. Eu aleg să fiu un Tată pentru tine, deci acceptă dragostea Mea.”

Dumnezeu a ales să fie Tatăl tău numai pe baza dragostei și milei Sale. Nu există o altă condiție. El nu a așteptat până când ai fost suficient de bun sau până când te-ai conformat întru totul doctrinei tale. Nu, ci El a spus: „Chiar și atunci când erai pierdut în păcatele tale, Eu te-am iubit.”