FOARTE ÎNDRĂGOSTIT DE ISUS

David Wilkerson (1931-2011)

Cred că cea mai mare devoțiune a creștinului este practicată pe liniile frontului, în căldura bătăliei, cu focurile armelor care zboară în jurul nostru. De fapt, cunosc mulți credincioși a căror devoțiune a fost întărită în mijlocul vieții agitate și a războiului spiritual. Nu trebuie ca cineva să fie pe un vârf de munte ca să-L iubească cu toată inima; ei nu au nevoie să trăiască într-un sat izolat pentru a-și dori ca Domnul să vină. Aceşti oameni au învățat să-L iubească pe Isus atât de mult, atât în timpul deplasării lor către serviciu cât și atunci când sunt singuri la rugăciune.

Preaiubiților, simțul apropierii lui Isus față de voi nu poate depinde de sentimentele voastre. Când te simți rău, deprimat și nu ai timp să-L cauți pe Domnul, diavolul te va inunda cu sentimente de vinovăție și nevrednicie. S-ar putea să crezi că Isus te-a părăsit și să spui: "Voi reveni când ai timp pentru mine." Dar apropierea lui Isus este menținută prin credință! Nu are nimic de-a face cu sentimentele tale.

Când cineva te împinge sau te îmbrânceşte la metrou sau într-un lift, doar spune-I în șoaptă: "Oh, Doamne, cred prin credință că eşti aici, foarte aproape de mine. Protejează-mă Doamne. Ţine-mă și nu lăsa ca gunoaiele lumii să intre în mine.”

Cei care Îl iubesc cu adevarat tânjesc după compania Lui, indiferent de cât de agitate sunt lucrurile. Devoțiunea față de Isus înseamnă să ai încredere numai în El pentru fiecare nevoie - a trupului, a sufletului și a duhului. Când suferi în sufletul tău, aleargă la Isus - nu căuta răspunsuri în nicio altă sursă.

Mireasa lui Hristos va fi compusă din cei care au renunțat să mai caute ajutor, consolare, mângâiere sau satisfacție în orice de pe acest pământ. Ei au învățat să depindă în totalitate de Cel pe care-L iubesc pentru a le satisface pe deplin orice foame și sete. Rămâneți îndrăgostiţi de Isus - și încredeți-vă în El ca să se manifeste în toată plinătatea față de voi.