HOTĂRĂȘTE DOAMNE, TE VOI URMA​

Gary Wilkerson

"Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona" (Iona 3: 1). În relatarea familiară despre "Iona și peștele", Dumnezeu l-a instruit pe Iona să meargă în imoralul oraș, Ninive, și să le vestească judecata, dar Iona nu a ascultat și a fugit de glasul Domnului. Cu toate acestea, în acest verset vedem că harul și mila lui Dumnezeu l-au atins și i-a dat o a doua șansă.

Ce binecuvântare să știi că Dumnezeu este îngăduitor, îndelung răbdător, plin de har, milostiv și blând. Indiferent cât de des ne-am încurcat, sau cât de răzvrătiți și de neascultători am fi fost în trecut, Cuvântul lui Dumnezeu vine la noi pentru o a doua oară, sau a treia, sau a patra. Tatăl nostru nu lasă de o parte pe poporul Său, iar Iona este o lecție extraordinară pentru noi despre puterea legământului cu Domnul, în viețile noastre.

Iona ar fi avut mai puține necazuri dacă ar fi ascultat de prima dată când Dumnezeu i-a vorbit. El a fost în mod clar înzestrat și ales, totuși a fugit de prezența lui Dumnezeu, oprind comuniunea cu El. Trebuie totuși remarcat faptul că, pe măsură ce Iona a fugit, a auzit glasul Duhului Sfânt, care i-a răsunat, la fiecare pas. Iar când s-a pocăit și s-a smerit, Domnul a început să-i vorbească din nou: "Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!" (3:2).

Călăuzirea lui Dumnezeu poate fi uneori inconfortabilă, dar vă încurajez să fiți credincioși față de ceea ce ați fost chemați. Veți experimenta diferite perioade, astfel încât să fiți fideli în fiecare vreme. Spuneți-i lui Dumnezeu: "Orice ai pentru mine, chiar dacă nu este exact ceea ce doresc, Îți voi împlini chemarea. Alege Tu, iar eu Te voi urma!" Când Iona a ascultat chemarea lui Dumnezeu, au avut loc rezultate minunate. Ninive a cunoscut o trezire puternică - o trezire uimitoare – și voi, de asemenea, puteți primi o descoperire puternică a bucuriei, în viața voastră, atunci când vă pocăiți de neascultare și ascultați de vocea Domnului!