Ispitind pe Domnul

"Fratilor, nu vreau sa nu stiti ca parintii nostri toti au fost sub nor, toti au trecut prin mare, toti au fost botezati in nor si in mare, pentru Moise; toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca, si toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca pentru ca beau dintr-o stanca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stanca era Hristos.

Totusi cei mai multi dintre ei, n-au fost placuti lui Dumnezeu, caci au pierit in pustie. Si aceste lucruri s-au intamplat ca sa ne slujeasca noua drept pilde, pentru ca sa nu poftim dupa lucruri rele, cum au poftit ei. Sa nu fiti inchinatori la idoli, ca unii dintre ei, dupa cum este scris: "Poporul a sezut jos sa manance si sa bea; si s-au sculat sa joace."

Sa nu curvim, cum au facut unii din ei, asa ca intr-o zi au cazut douazeci si trei de mii. Sa nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin serpi. Sa nu cartiti, cum au cartit unii din ei, care au fost nimiciti de Nimicitorul.

Aceste lucruri li s-au intamplat ca sa ne slujeasca drept pilde, si au fost scrise pentru invatatura noastra, peste care au venit sfarsiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada" (1 Cor. 10:1-12).

Cine erau oamenii pe care Pavel ii descrie in acest pasaj – miile care "au cazut intr-o singura zi," masele care au fost ucise de serpi, si ceilalti care au fost "distrusi de Nimicitorul?" Acestia nu erau Moabiti, Canaaniti, Filisteni sau orice alta natiune pagana din jurul lui Israel. Nu, Pavel vorbeste aici despre credinciosi – oameni alesi de Dumnezeu!

Acesti oameni au fost martorii unor miracole incredibile. Ei au fost hraniti cu mancare spirituala prin mijloace supranaturale. Ei au baut apa spirituala dintr-o stanca despre care Pavel spune ca a fost Insusi Cristos. Ei au fost bine invatati si ingrijiti. Cu toate acestea Pavel spune ca multi dintre oamenii acestia au fost mistuiti de focul maniei Lui Dumnezeu si distrusi de serpi.

Apostolul ne spune in versetul 5 ca acesti Israeliti i-au facut asa de multa neplacere Lui Dumnezeu incat El i-a facut sa "piara" in pustie. Cuvantul ebraic folosit aici inseamna "El i-a lasat din mana Lui, scuturandu-i la pamant asemenea unui praf gros."

Ce inseamna aceasta? Era Domnul care-i spunea Lui Israel, "Nu voi accepta aceasta de la voi! Daca ai fi fost inocent – daca n-ai fi fost bine antrenat sau nu ai fi primit hrana spirituala din mana Mea sau nu ai fi vazut aratarea slavei Mele – atunci M-as ocupa de tine. Dar in ciuda multelor binecuvantari pe care ti le-am oferit, ai ales pofta si idolii. Acum insa te voi alunga. Te lepad complet din mana Mea."

Cum se poate asa ceva? De ce s-ar comporta Domnul asa de sever cu propriul Sau popor dupa ce au beneficiat asa din plin de El?

Potrivit spuselor lui Pavel, 23.000 din ei au murit ca rezultat al curviei si idolatriei. Altii au fost distrusi din cauza ca au cartit si s-au plans. In final, altii au fost omorati de muscaturile serpilor veninosi. Ce a facut acest din urma grup de si-a meritat moartea? Pavel ne spune foarte clar in versetul 9: Ei L-au ispitit pe Cristos! "Sa nu ispitim pe Domnul, cum L- au ispitit unii din ei...."

Putem intelege de ce Dumnezeu s-ar comporta sever cu curvarii, idolatrii si cartitiorii. Dar vreau sa ma axez pe acest pacat particular de a-L ispiti pe Cristos. Ce vrea sa spuna Pavel cand spune ca noi "ispitim pe Domnul"?

Apostolul se refera aici la un episod din Exodul 17. Israelitii tocmai experimentasera miracolul manei – un biscuite alb continand toti nutrientii de care ei aveau nevoie ca sa-i tina in viata. Acest "lucru mic, rotund", a aparut pe jos, in mijlocul lor, in fiecare zi. Oamenii nu au castigat sau meritat aceasta mancare supranaturala; Domnul i-a hranit doar prin harul Sau. Tot ce trebuiau ei sa faca era sa o stranga.

Dar acum ei nu mai aveau apa deloc. Au ajuns la un loc numit Mara, unde apa era prea amara pentru a fi bauta. Ei erau din nou in criza, confruntandu-se cu o alta incercare. Dumnezeu a satisfacut foamea lor dar nu si setea lor!

Imediat, oamenii au inceput sa il certe pe liderul lor, Moise. L-au acuzat de a fi un mincinos fara inima care i-a dus in pustie ca sa ii distruga. Au vorbit chiar sa-l ucida cu pietre.

Poate te intrebi – de ce isi incearca Dumnezeu intotdeauna oamenii Sai in felul acesta? De ce ne confruntam adeseori cu o incercare dupa alta in viata? Si de ce incercarile noastre par doar sa creasca in intensitate si forta?

Incercarile pe care Dumnezeu le-a adus asupra lui Israel s-au intensificat cu siguranta. Ori de cate ori poporul nu a invatat o lectie de prima data, Domnul a adus peste ei o incercare chiar si mai puternica. Si cand nu au invatat-o nici de data aceea, El a adus o incercare de o intensitate si mai mare. La apele de la Mara ei au esuat in a avea incredere in Dumnezeu – ceea ce a insemnat o si mai puternica incercare a credintei!

Astazi, in timp ce citim pasajul lui Pavel, majoritatea dintre noi presupunem, "Dumnezeu a incercat sa cizeleze defectele de caracter ale lui Israel. El a vrut sa indeparteze lucrurile care nu erau ca El – sa expuna slabiciunile lor, ca ei sa fie mai mult ca si Cristos."

Este adevarat. Totusi, aceasta a fost numai o latura a ceea ce Dumnezeu a facut in Israel. Noi nu ne dam seama ca Domnul nostru cauta sa lucreze cu mult mai mult in noi cand ne aduce in situatii de criza. Adeseori El face acest lucru pentru ca vrea ca noi sa invatam ceva important despre El Insusi!

Gandeste-te la aceasta: Biblia spune ca noi suntem poporul ales al Lui Dumnezeu, imparati si preoti pentru El. Asa cum poporul Lui a facut sub Vechiul Legamant, noi ne hranim cu mana Lui, care reprezinta Cuvantul Sau. Bem din aceeasi Stanca, care este Cristos. Ne bucuram de promisiuni mai bune si un legamant mai bun. Am fost eliberati din robie, traversand propria noastra Mare Rosie. Si am privit cum Dumnezeu a distrus puterile satanice care ne-au tinut candva.

Totusi, asemenea lui Israel, noi ne indoim de Dumnezeu, murmurand si cartind impotriva Lui, in ciuda tuturor binecuvantarilor Sale fata de noi. Ne intoarcem la idoli si pofte si Il ispitim intocmai cum au facut Israelitii. Pe scurt, noi nu ne-am invatat lectiile.

Astazi, Domnul ne aduce adeseori intr-un loc precum Mara, unde apele vietii sunt amare. Si, o data ajunsi acolo, noi de asemenea ne confruntam cu o sete neimplinita, intrebari sacaitoare si indoieli adanci.

Poate protestezi, "Nu – nu poti sa ma compari pe mine cu acei idolatri, israeliti adulteri! Insusi Moise a spus ca ei aveau inima impietrita – oameni cu gatul intepenit care erau pe punctul de a aluneca. Eu nu sunt deloc ca ei. Eu Il vreau pe Domnul. Tu nu poti spune ca eu sunt ca si ei!

Dar sarmanii Isrealiti nu au recunoscut aceste lucruri despre ei insisi. Ei nu si-au dat seama de ce era in inimile lor, pana cand timpul incercarii lor a venit. Cred ca acelasi lucru este adevarat si azi despre oamenii Lui Dumnezeu. Proorocul Ieremia scrie, "Inima este nespus de inselatoare si deznadajduit de rea: cine o poate cunoaste?"(Ieremia 17:9).

Trebuie sa iti amintesti – acestia sunt aceeasi oameni care mai tarziu tremurau inaintea Domnului la Muntele Sinai dupa ce au auzit poruncile Lui. Ei vor raspunde repede, "Tot ce Dumnezeu a spus, vom face. Vom asculta orice porunca!"

Si Israelitii au crezut cu sinceritate in fiecare cuvant pe care l-au spus. Ei erau plini de frica de Dumnezeu, si erau convinsi ca nu vor esua in a onora Cuvantul Sau. Dar ei nu aveau nici o idee despre ce era in inimile lor. Ei erau cu adevarat falimentari din punct de vedere spiritual!

Vedeti, Israel traia pe baza experientei pastorului si invatatorului lor, Moise. Ei nu aveau o credinta proprie. Cand Dumnezeu l-a luat pe Moise din mijlocul lor, ei au dat inapoi in decursul a 40 de zile!

Acelasi lucru se intampla si astazi cu multi crestini. Cand aud predicandu-se Cuvantul lui Dumnezeu ei se hotarasc nerabdatori sa asculte de el cu toata inima. Dar in realitate ei traiesc pe baza experientei altei persoane. Ei se hranesc din casete cu invataturi, seminarii, revelatiile pastorului lor – si nu au o experienta personala adanca cu Cristos.

Preaiubitule, tu nu poti sa primesti adevarata revelatie a Lui Dumnezeu de la altcineva. Un predicator te poate misca si inspira, si poti invata cum sa declami invataturi biblice. Dar pana ce nu ai propria ta experienta cu Isus si sa dezvolti o legatura cu El, tu nu Il poti cunoaste. Cuvantul Sau trebuie sa-si croiasca o cale in inima ta, pana ce acesta devine o experienta vie!

Ucenicii, de asemenea, nu aveau nici o idee ce era in inimile lor – dar Isus stia. El i-a adus intr-un loc al incercarii care a scos totul la iveala. El le-a spus celor 12 sa intre intr-o corabie si sa traverseze marea, stiind foarte bine ca in curand ii va acoperi o furtuna.

Acum, acesti barbati credeau ca erau urmasi credinciosi ai Stapanului. La urma urmei ei vazusera mii de oameni hraniti cu doar o mana de pesti si cateva paini. Deci, cand au pasit in barca, probabil s-au gandit ca niciodata nu se vor mai indoi de Isus.

Totusi, este un lucru sa vezi puterea miraculoasa lucrand in viata pastorului tau, si cu totul alt lucru sa o experimentezi tu insuti. In timp ce vantul a inceput sa sufle si valurile se ridicau, a venit si testarea ucenicilor. Curand barca s-a umplut cu apa si barbatii au inceput sa navigheze cat de repede au putut. Totusi, in numai cateva minute ei stiau ca barca lor o sa se scufunde.

Ascultati ce a iesit din inima acestor oameni in timpul lor de incercare: "Doamne, nu Iti pasa ca pierim ? Ne scufundam! Ajuta-ne, Isuse. Esti Dumnezeu sau nu? Nu Iti pasa de noi?"

Chiar ucenicii Lui Isus Il ispiteau! Intr-adevar ei au spus lui Isus aproape aceleasi cuvinte pe care Israelitii le-au spus lui Moise: "...ispitisera pe Domnul, zicand: Este oare Domnul in mijlocul nostru sau nu este?" (Exodul 17:7).

Dar Isus stia absolut tot ce facea. El putea sa porunceasca vanturilor si valurilor sa inceteze cu mult inainte ca acestea sa se fi oprit. In El era prezenta tot timpul o asa putere. In loc de aceasta insa, El a ingaduit ca ucenicii Lui sa fie testati intr-o situatie care era efectiv de viata si moarte.

Ispitirea Domnului incepe atunci cand Dumnezeu permite unei crize sa se intensifice in viata noastra. De ce face El acest lucru? Ce cauta El? Domnul nostru permite acestui lucru sa se intample ca sa ajunga la cele mai adanci radacini ale necredintei noastre! Duhul Sau patrunde in fiecare camera a inimii noastre, cautand sa descopere lucrurile cele mai de condamnat: mandrie, multumire de sine si tot ce impiedica plinatatea Sa in noi.

Psalmistul scrie despre pacatul lui Israel, "Ei L-au ispitit pe Domnul in inima lor..." (Psalmul 78:18). Intelesul ebraic al acestei fraze arata ca israelitii erau "incercati peste masura." Aceasta inseamna ca ei nu mai aveau nici un mijloc uman de a se ingriji de ei insisi. Si cand au ajuns intr-o asemenea stare, ei au crezut ca Dumnezeu i-a abandonat, caci El pastra tacerea si nu S-a lasat descoperit.

Pe scurt, aceasta inseamna sa ispitesti pe Dumnezeu. Se intampla cand alesii Lui, binecuvantatii Lui sunt trecuti prin focurile incercarii – iar crizele lor continua sa creasca pana cand frica le cuprinde inima, si deodata striga "Doamne, unde esti? Unde este eliberarea mea? De ce nu actionezi? Esti cu mine sau nu?"

Este imposibil pentru o persoana nemantuita sa Il ispiteasca pe Domnul. O asemenea persoana nu Il recunoaste pe Dumnezeu in nici una din domeniile vietii ei. Pentru ea, tot ce se intampla este fie noroc fie ghinion. Numai aceia care sunt cei mai apropiati de Domnul pot sa Il ispiteasca – cei care I-au vazut puterea, au gustat din mila Sa si harul Sau si au fost chemati sa umble prin credinta.

Chiar si neprihanitul Ioan Botezatorul s-a confruntat cu o astfel de incercare ce poate conduce la ispitirea lui Dumnezeu. In timp ce statea in inchisoare cu siguranta ca se va fi intrebat unde era Dumnezeu in situatia sa. Cuvantul despre toate lucrurile minunate pe care Isus le facea – vindecand oameni, facand miracole, atragand multimi care candva alergau la Ioan – ajunsese si la el. Iar acum el statea aici singur, asteptand sa fie executat.

Ioan cunoscuse ca el trebuia sa se micsoreze astfel incat Cristos sa poata creste. Dar acum gandul acesta ii strabatea mintea, "Sa ma micsorez, da – dar sa mor? De ce trebuie sa mor daca Isus e cu adevarat Dumnezeu? Daca El face toate aceste miracole pentru altii, de ce nu ma poate elibera si pe mine? Doamne, aceasta este prea mult de indurat!" (Aminteste-ti ca Cristos inca nu inlaturase boldul mortii.)

Ultimele cuvinte pe care Isus le-a trimis lui Ioan au fost incredibil de semnificative: "Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire" (Matei 11:6). Cristos spunea acestui slujitor neprihanit, "Ioan, nu te poticni in Mine. Tu stii ca fac numai ceea ce vad si aud de la Tatal. El are un plan cu toate acestea si este vrednic de crezare. Daca El voia sa vin si sa te eliberez, tu stii ca as fi acolo intr-o clipa. Poti sa fii sigur ca orice va iesi de aici, va fi pentru gloria Sa. Iar tu vei avea parte de o glorie vesnica!

Ioan, tu induri ultimul tau test. Nu lasa indoiala sa-ti rapeasca credinta! Dimpotriva, odihneste-te in dragostea Tatalui si in credinciosia Sa fata de tine. Tu nu esti judecat. Dimpotriva, esti foarte onorat in ochii Sai. Ramai tare!"

Eu cred ca Ioan a indurat pana la capat. Cand in cele din urma a fost decapitat de Irod, el a plecat acasa in glorie plin de credinta si onoare!

Ei au esuat sa se increada in Dumnezeu la apele de la Mara, asa ca Dumnezeu a intensificat incercarea lor la Refidim, unde "...nu era deloc apa pentru popor sa bea" (Exodul 17:1).

Trebuie sa intelegeti ca ceea ce Israel intampina acum nu era o criza minora. O fiinta umana poate sa traiasca mai multe saptamani fara hrana, dar numai cateva zile fara apa. Iar cand Israel a ajuns la Refidim, nu au gasit deloc apa. Nu dupa mult timp, copiii plangeau si familiile lesinau de sete. Era o situatie critica.

Moise insa a inteles caile Domnului – el stia ce se intampla cu Israel. El si-a dat seama ca Dumnezeu lasa poporul Sau sa fie incercat peste masura. De ce? El vroia ca ei sa se arunce cu totul in grija Sa. El dorea sa ii vada ridicandu-se prin credinta si sa zica, "Dumnezeu poate!"

Scriptura apoi ne spune, "(Moise) a numit locul acela Masa si Meriba, caci copiii lui Israel se certasera si ispitisera pe Domnul, zicand: Este Domnul oare in mijlocul nostru sau nu este?" (versetul 7).

Ambele cuvinte „Masa” si „Meriba” inseamna acelasi lucru: "un loc de incercare si testare." Moise fugea prin tabara plangand, "Aceasta este Masa – un test, o incercare! Nu este finalul. Dumnezeu nu ne-a parasit. Deci, nu renuntati. Tineti-va bine! Dumnezeu cauta credinta, dorind sa cunoasca ce este in inimile noastre. El stie cum sa se ocupe de nevoile noastre. El doar doreste sa ne incredem in El pentru un alt miracol!"

Cunoasteti restul istorisirii. Din nefericire, Israel nu s-a increzut in Domnul. Asa ca Dumnezeu l-a instruit pe Moise sa isi ia toiagul, sa mearga la Horeb si sa loveasca acolo o anumita stanca. Cand Moise a lovit stanca, a tasnit apa care avea sa stampere setea lui Israel. Domnul a demonstrat inca o data ca era alaturi de poporul Sau – in ciuda necredintei lor!

Te intreb – cum a ispitit Israel pe Domnul in aceasta situatie? Prin mania lor fata de Moise – dorinta lor de a ucide proorocul Domnului? Prin cartirea lor ingrozitoare? Sau prin adulterul lor idolatru?

Nici unul din aceste lucruri nu a fost adevarata problema. Iata cum a ispitit Israel pe Dumnezeu: "...au ispitit pe Domnul, spunand, este Domnul printre noi sau nu? (versetul 7).

Dumnezeu avusese tot timpul acea apa in depozit. El ar fi putut sa dea apa lui Israel la prima lor reactie de sete. Dar in schimb, El a asteptat. Inima Lui tanjea ca poporul Lui special, ales, sa recunoasca dragostea Sa pentru ei si sa se arunce in bratele Sale credincioase. Dar inca o data, ei au esuat!

Asa ca Dumnezeu i-a pus din nou la incercare – de data aceasta lasandu-i sa le fie foame. Mai tarziu Moise a spus, "...Domnul Dumnezeul tau te-a smerit, si te-a lasat sa flamanzesti...ca sa te incerce..." (Deuteronom 8:2,3).

Iata aici o alta incercare a credintei. Va sta Israel cu stomacul gol asteptand pe Domnul sa le trimita paine? Se vor incuraja unul pe altul in credinta, zicand, "Dumnezeu a despartit Marea Rosie pentru noi. Si a indulcit apele amare de la Mara. Noi stim ca El este credincios Cuvantului Sau. Deci, Doamne – credem ca tu ne vei hrani. Vii sau morti, noi suntem ai Tai!"

Aceasta e tot ce Dumnezeu astepta sa auda!

Nu conteaza cati ani am umblat cu Domnul, cate ore ne-am rugat sau cat de multe cunostinte biblice am capatat. Daca Dumnezeu vede in noi ceva ce nu vine din credinta – un domeniu in care nu ne-am increzut in El ca sa ne imputerniceasca sa biruim – El ne va duce la "Masa." El ne va pune intr-o situatie care din punct de vedere uman este imposibila – si acolo vom fi incercati sever!

De exemplu, poate crezi sincer ca ai o inima iubitoare fata de toti fratii si surorile tale in Cristos. "Domnul mi-a dat dragoste pentru toti," marturisesti tu. Dar Isus stie ca ai o problema intr-un domeniu: tu devii foarte suparat ori de cate ori cineva abuzeaza de dragostea sau bunatatea ta. Cand se intampla acest lucru, desi tu continui sa spui ca iubesti persoana respectiva, tu porti de fapt inauntrul tau o rana constanta.

Cum ajunge Dumnezeu la o astfel de fatarnicie din tine? El te aduce intr-un loc de incercare. El permite unei persoane fara scrupule sa te infrunte! Deodata, te trezesti rugandu-te, "Doamne, de ce ai adus acea persoana in viata mea? Este un tepus in carnea mea! Am incercat sa Te slujesc cu credinciosie – dar tot ce primesc inapoi este acest abuz!"

Domnul te-a adus la Masa! El incearca sa atinga ceva in tine. El vrea ca tu sa fii in stare sa te ridici in situatia in care esti si sa strigi, "Stiu ca Dumnezeul meu este cu mine. Pasii mei sunt condusi de El. El ma va trece prin toata durerea si chinul meu!"

Iata un alt exemplu: Tu esti un vas ales al Domnului – bei din apa Sa vie, te hranesti cu Cuvantul Sau, marturisesti despre eliberarile puternice aduse in viata ta. Totusi, ramane in tine un domeniu unde pacatul domneste. Mai ai unul, ultimul pacat cu care te lupti – un obicei rau, pasiune sau pofta.

Tu urasti acest pacat. Ai facut lui Dumnezeu promisiune dupa promisiune, ca o sa faci mai bine, dar niciodata nu l-ai biruit. Ai plans datorita obiceiului tau, cersind Domnului sa te elibereze. Ai studiat cu atentie carti si casete ca sa gasesti cheia spre eliberare. Cu toate acestea nu ai gasit niciodata un raspuns. Si timp de ani intregi ai trait in frica de a nu fi descoperit.

Iubitul meu, vei ajunge sa sfarsesti la Masa – acolo va fi testul vietii tale! Vorbesc despre intensitate; tot Iadul se va dezlantui in situatia ta. Domnul va permite sa fii ispitit de diavolul, si dintr-odata vei fi coplesit de pofta ta. Satan va incerca sa te cearna ca si graul!

Vei crede ca ai cea mai intunecata inima din toata lumea. Vei crede ca ai cedat in fata pacatului tau. Si vei sfarsi cu fata plina de rusine, consternat, strigand, "Doamne ce se intampla? De unde a iesit toata aceasta pofta? Sunt mai ispitit acum decat atunci cand am inceput sa caut eliberarea Ta. Pierd teren!"

Indoieli iti vor inunda mintea. Te vei intreba, "Cum a fost posibil ca Dumnezeu sa permita acest lucru in viata mea? Sunt in situatia aceasta de ani intregi. Cum a putut El sa faca toate acele promisiuni si totusi sa nu fie credincios Cuvantului Sau? Este El cu mine sau nu?"

"..Te-am incercat la apele Meriba" (Psalmul 81:7).

Preaiubitule, Dumnezeu vrea ca sa stii ca El te-ar fi putut elibera la auzul primului tau strigat. De fapt, tot timpul cat tu ai plans, te-ai straduit si ai incercat sa te lupti dupa metoda ta ca sa iesi de acolo, El a avut puterea sa scoata orice lucru rau afara din tine.

"Atunci de ce nu a facut-o?" intrebi tu. "Ma penalizeaza? De ce m-a facut sa indur o astfel de lupta?"

Meditand la crizele prin care a trecut Israel, ai putea fi ispitit sa spui, "Dumnezeule, nu astepti tu oare prea mult de la acesti oameni? Ei sunt speriati si pe buna dreptate. La urma urmei, nimeni nu poate trai fara apa. Cum ar putea ei sa te ispiteasca, cand de fapt ei isi exprima pur si simplu nevoia lor?"

Totusi trebuie sa-ti amintesti – acesti oameni au fost bine hraniti si bine invatati, imbibati de semne, miracole si minuni. Ei nu erau novici din punct de vedere spiritual. Si nu duceau nici lipsa unui pastor care sa se ingrijeasca de ei. In fiecare zi ei aveau un nor vizibil, protector, ca o dovada ca Dumnezeu era in mijlocul lor. Si in fiecare noapte aveau parte de flacara mangaietoare a unui stalp de foc pe cer. In fiecare dimineata gaseau mana pe pamant, trimisa cu credinciosie din ceruri. Dumnezeu s-a ingrijit de Israel dandu-le tot ce aveau nevoie pentru intarirea credintei lor!

Domnul nostru nu vorbeste cu usurinta cand avertizeaza, "Fara credinta este cu neputinta sa-Mi fiti placuti. Trebuie sa credeti cu adevarat ca EU SUNT – si ca Eu intotdeauna voi rasplati credinta. De aceea, Ma astept ca copiii Mei bine hraniti si bine antrenati sa aiba incredere in Mine!"

Dar ce spunem despre testul cu care te-ai confruntat? Ce vrea Dumnezeu de la tine in acea perioada dificila?

El vrea ca tu sa crezi Cuvantul Sau – promisiunile Sale! El vrea ca sa te increzi pe deplin in El caci El este cu tine in lupta. Nu conteaza daca tot Iadul vine impotriva ta. Prezenta Sa nu va fi luata niciodata de la tine, nici chiar in mijlocul temerilor si lacrimilor tale. Nici o sageata a diavolului – nici un atac puternic nu te va distruge. Tatal tau are deja pregatit un plan de eliberare pentru tine!

El asteapta ca pur si simplu tu sa te agati de El cu o incredere oarba. El vrea ca tu sa fii in stare sa infrunti toate ispitele tale feroce si sa spui, "Poate ca nu inteleg acest lucru – dar stiu ca Domnul meu nu ma va parasi. Viu sau mort, scufundat sau inotand, ma incred in El ca ma va scoate de aici!"

Batalia ta se va termina numai cand vei ajunge sa te increzi pe deplin in Domnul, crezand ca El este cu tine in puterea si in dragostea Sa. Deci, pune deoparte orice gand cum ca Dumnezeu te-a trecut cu vederea sau si-a inchis ochii la circumstantele tale. Aceasta inseamna a-L ispiti – sa-L pui la incercare pentru a-si dovedi credinciosia. Cu toate acestea, El si-a dovedit-o deja de nenumarate ori !

Dragul meu sfant, nu trebuie sa te temi de sarpe. Pavel termina pasajul cu o promisiune: "Nu v-a ajuns nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda" (1 Cor. 10:13).

Dumnezeu iti spune, "Tu nu mergi in jos. Eu sunt cu tine prin toate acestea! Daca vei cauta fata Mea si te vei increde in Mine, te voi trece prin aceasta. Te voi face capabil sa stai linistit si sa rabzi orice va veni – pentru ca Eu sunt intotdeauna cu tine!"