LUPTA DE A-ŢI ADUCE AMINTE DE BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU

Asaf, psalmistul care a scris Psalmul 73, a fost un prieten foarte apropiat al regelui David. Un om cu inima curată, care a crezut în bunătatea lui Dumnezeu, și-a început discursul în acest psalm spunând: „Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.” (73: 1) Cu alte cuvinte, „Dumnezeu a fost bun faţă de mine, dându-mi o inimă curată.” Totuși, în versetul următor, acest om scump mărturisește: „Totuşi, era să mi se îndoaie piciorulşi era să-mi alunece paşii!” De ce Asaf declară acest lucru?

Știm din acest psalm că Asaf se confrunta cu mari necazuri (vezi 73:14) și s-a luptat cu comparațiile cu ceilalţi. El spune în versetul 3: „Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi,
când vedeam fericirea celor răi.” Privind în jurul lui, el a văzut pe cei răi care se bucurau de bogăție mare, ceea ce l-a făcut să simtă durerea propriei sărăcii mult mai acut. Aceste lucruri l-au determinat pe acest om scump să strige: „Doamne, asta nu are niciun sens pentru mine!”

Apoi își spune: „N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.” (vezi 73: 5) Ceea ce vroia să spună de fapt Asaf era: „Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.” (vezi versetul 4)

Deci, care a fost păcatul în care aproape că intrase Asaf? Era faptul că el credea că suferințele lui erau o pedeapsă nedreaptă venită de la Dumnezeu - că Dumnezeu era neglijent și nedrept. Aceasta este o capcană în care oricine dintre noi putem cădea, de aceea trebuie să fim foarte atenți!

Când vine un necaz, atunci când sunteți îndureraţi, trebuie să vă protejați inima împotriva alunecării. Asaf a făcut aceasta prin a intra în sanctuarul lui Dumnezeu (vezi 73:17). El s-a rugat înaintea Domnului și a continuat să-și spună: „Nu voi lăsa ca diavolul să mă facă să cad. O să vorbesc cu Domnul.”

Asaf aproape că a alunecat - dar el s-a ținut tare și a pus capăt psalmului în această notă de victorie: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (73:28)