Milă pentru păcatele noastre

Odată, un pastor prieten de-al meu a călătorit în Wyoming pentru a face snow-mobiling împreună cu doi dintre prietenii săi. Au plecat înapoi în țară și a trecut un timp lung până când au început să-și dea seama că toate reperele lor nu erau vizibile. Nu aveau semnal GPS și nici busolă.

Acum nu erau în situația în care să fie rătăciți până când vor găsi un drum, una sau două ore mai târziu. Acesta era felul de rătăcire în care petreci noaptea înghesuit într-un snowmobil fără benzină. Era felul de situație în care trebuie să fie trimise elicoptere care să te salveze din rătăcire.

Însăși definiția de a fii cu adevărat pierdut este să nu știi drumul înapoi. În acel moment, aveți nevoie de o echipă de salvare. Uneori uităm de aceasta atunci când începem să vorbim despre păcat, iar de acest lucru nu este vorba doar înainte de a fi mântuiți, când eram încă morți în păcatele noastre, așa cum spune Biblia. Aceasta este firea cu care ne luptăm cu toții. Este răceala lentă din inimile noastre, deriva pe care o experimentăm în viață. 

Uneori, când păcătuim, cădem în mentalitatea Vechiului Legământ, crezând că Dumnezeu este acolo pentru a ne bate pentru șovăielile noastre și că avem de plătit pentru păcatele noastre. Această mentalitate se bazează pe lege pentru a putea să ne întoarce înapoi în harul bun al Domnului. Aceasta aduce frică: „O, nu, m-am împiedicat, așa că acum vor fi blesteme și mustrări pentru mine! Dumnezeu o să mă pună pe margine pentru o vreme.”

Aceasta contrazice ceea ce apostolul Ioan a scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 In. 1:9)

Avem nevoie de un Mântuitor și nu vom înceta niciodată să avem nevoie de El.