NE VOM DESCURCA PE CONT PROPRIU

David Wilkerson (1931-2011)

Proorocul Isaia a spus despre Israel: ”Vai, zice Domnul, „de copiii răzvrătiţi, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!” Isaia 30:1) Cuvântul ebraic pentru ”vai” aici semnifică o profundă durere și suferință față de ceea ce Dumnezeu descrie drept rebeliune, adică alunecare, încăpățânare, și întoarcere înapoi.

Pur și simplu, Dumnezeu spune: ”Poporul meu nu mă mai consultă. Nu mă mai caută pentru călăuzire și îndrumare. În schimb, ei se sprijină pe brațul lor și de fiecare dată când acționează fără să Mă caute, întorcându-se spre lume pentru ajutor, ei strâng păcat peste păcat. Ei și-au părăsit încrederea în brațul puternic al Domnului.”

Astăzi, ne gândim că rebeliunea înseamnă să refuzăm să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu întorcându-ne spre droguri, alcool, imoralitate sexuală și alte păcate greșite. Dar răzvrătirea pe care Dumnezeu o numește aici este mult mai gravă decât aceste lucruri. Poporul Domnului spunea: ”Să nu-L deranjăm pe Dumnezeu; avem înțelepciune și ne vom descurca pe cont propriu.”

Poporul lui Dumnezeu știa foarte bine că ei trebuiau să se încreadă în Domnul în orice situație, indiferent cât de nesemnificativă ar fi părut. Psalmii le reaminteau în mod constant acest lucru: ”Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare până vor trece nenorocirile.” (Psalmul 57:1) ”Căci Tu eşti ajutorul meu şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.” (Psalm 63:7)

Domnul este îndurerat când faci pași pentru a-ți împlini planurile fără să aștepți ca El să acționeze. Chiar vrei să Îi spui totul în rugăciune și să-L lași pe Dumnezeu să aibă controlul absolut, dar prea des atunci când apare o criză și lucrurile par să nu mai progreseze, vei ajunge să iei lucrurile în mâinile tale. S-ar putea să devii nerăbdător cu orarul Domnului, dar este vital să îți amintești că propria rațiune nu va coincide cu cel mai bun plan al lui Dumnezeu pentru tine. Și Cuvântul ne promite un loc de refugiu și de bucurie atunci când avem încredere în El.