NERECUNOAȘTEREA PROPRIULUI PĂCAT

David Wilkerson (1931-2011)

"Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta. Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura." (Luca 7:36-38)

Simon, un fariseu, a invitat și un grup select de lideri religioși să i se alăture la cina. Era evident o adunare religioasă, alcătuită din oameni care se considerau a fi sfinții generației lor. Apoi, o "femeie din oraș" a întrerupt momentul și a îngenuncheat la picioarele lui Isus. Aceasta I-a scăldat picioarele și le-a curățat de praf cu părul ei – un lucru pe care nici o femeie decentă din acea vreme nu l-ar fi făcut în public. În cele din urmă, ea a deschis un vas de alabastru și a turnat parfumul pe picioarele lui Isus.

Fariseii erau indignați, gândindu-se: "Ce rușine! Dacă Isus ar fi fost într-adevăr un profet trimis de Dumnezeu, El ar fi știut că această femeie este păcătoasă și a ar fi oprit-o." Într-adevăr, Scriptura spune că acestea erau gândurile lui Simon (vezi Luca 7:39). Isus i-a citit gândurile și a vorbit astfel: "Simon, am ceva să îți spun" (7:40). Isus a relatat povestea celor doi datornici, unul cu o datorie imensă și unul care datora mai puțin, care au fost iertați deliberat de creditorii lor. Apoi Domnul a evidențiat aroganța lui Simon, duhul lui de judecată și lipsa de compasiune. "Simon, tu nu vezi depravarea inimii tale. Judeci această femeie zdrobită, dar nu reusesti să vezi că tu ai  nevoie de tot atâta milă sau chiar de mult mai multă."

Isus a arătat ce inseamna duhul iertării și restaurării în casa fariseului în acea seară atunci când s-a întors catre femeie și a spus: "Păcatele îți sunt iertate" (7:48). El a venit să fie un prieten și să-i restaureze pe cei căzuți, singuri, pe cei copleșiții de păcat; iar astăzi ne spune: "Despre aceasta este vorba în toată lucrarea mea. Lăsați-Mă să vă lărgesc inima pentru a putea vedea suferința, oamenii zdrobiți catre care să extindeți îndurarea Mea."