NICI PRAFUL NU VA MAI RĂMÂNE

Gary Wilkerson

Dumnezeu caută credincioși care doresc să fie sfinți în totalitate. Țefania 1:12 afirmă: ”În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare.” Asta înseamnă că El va veni ca și cum ar avea niște felinare cu care să caute în fiecare colț, verificând zonele ascunse și locurile în care nu mergeți în mod obișnuit. El ne cercetează inimile, privind adânc în ele, căutând păcate necunoscute - păcatele pe care nu le-am lepădat și de care nu ne-am pocăit.

Când Dumnezeu își aduce felinarele, ne va arăta lucruri pe care nici nu le recunoaștem. Lumina Lui îl ajută să găsească și să taie chiar și ”praful” păcatului nostru, astfel încât nimic să nu rămână neatins. S-ar putea să vă gândiți că viața voastră este curată și că trebuie să fiți mulțumitori că Dumnezeu a făcut o lucrare minunată. Știți că Dumnezeu lucrează grațios într-un anumit aspect - dar ceea ce este posibil să nu realizați este că îndată ce va fi terminat în acea zonă, El vă va conduce într-o altă zonă. Când simțiți că-și întoarce felinarul spre voi, veți știi că mai sunt multe de făcut. Dumnezeu este perfect și va face o lucrare puternică în viața voastră; El nu se va opri până când tot ceea ce nu-I aparține nu va fi eliminat.

Dumnezeu caută mijlocitori care să strige la El ca altarul să fie umplut de oameni umili - cei care vor spune cu o inimă zdrobită: ”Mi-e foame de mai mult din Isus! Vreau ca El să-mi miște inima.” Dumnezeu dorește oameni care nu vor ca viața lor să arate bine doar în afară făcând și spunând lucrurile potrivite, dar care vor, de asemenea, ca inima lor să fie schimbată. Aceștia sunt oamenii care doresc sfințenia în locurile cele mai adânci ale vieții lor - doresc ca fiecare urmă de lume să fie eradicată și chiar praful păcatelor lor să fie îndepărtat.

Iar Dumnezeu caută lideri umili care recunosc suveranitatea Domnului și Îl slujesc numai pe El. Cu toții trebuie să spunem ca Ioan Botezătorul: ”El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez.” (Ioan 3:30)