Nu-i Nevoie Sa-ti Intelegi Suferintele - Ai Harul
O sora crestina si draga de pe lista abonatilor nostri, ne-a scris o scrisoare care ne rupe inima:
"In 1972, ne-a murit de peumonie fiul care suferea de sindromul Down. Sapte ani mai tarziu, in 1979, am mai pierdut un fiu care avea 15 ani. S-a electrocutat in timp ce se catara intr-un copac din curtea casei.
"Acum fiul nostru de 24 de ani are diabet. Eu insumi am cancer si trec prin chemoterapie. Va intreb sincer - este cumva un pacat sa intrebi pe Dumnezeu 'De ce?' Intelege El faptul ca suntem doar oameni?
"Pastore Dave, ai trecut cumva printr-un timp in care ai fost suparat pe Dumnezeu? Eu am fost. Si stiu ca nu-i bine. Ma simt rusinata de asa ganduri. Dar sunt debusolata incercand sa inteleg de ce crestinii trebuie sa sufere asa mult. Stiu ca nu suntem mai merituosi ca ceilalti, dar sunt socata de-a dreptul de suferintele prin care trecem.
"Mi-e frica si sunt nelinistita, dar as vrea sa-mi schimb frica cu o credinta puternica, in ciuda tuturor necazurilor. Dar tot as vrea sa intreb: 'De ce atata suferinta? Si cand se va sfarsi?'"
Nu pot decat sa-mi imaginez oroarea de a gasi unul din copii intins mort la pamant dupa ce a fost electrocutat. Inteleg durerea acestei mame: "De ce a trebuit sa mai inmormantam inca un copil Dumnezeule? De ce au trebuit sa moara doi din copiii nostri, cu al treilea lovit de o boala cronica? Eu am cancer si m-am saturat de radiatii si chemoterapie. Toti suntem loviti. De ce atata suferinta? Cand se va termina?"
Nu pot sa dau o explicatie de ce a trebuit familia aceasta sa treaca prin asa suferinte. Dar va pot spune ca nu-i nici un pacat sa intrebi de ce. Chiar si Domnul nostru a rostit aceasta intrebare in timp ce atarna pe cruce. Isus a fost numit "om al durerii, obisnuit cu suferinta" (Isaia 53:3). Eu cred ca Isus ne intelege frustarea, pentru ca El a trecut prin acestea.
El ne aude cand strigam: "Doamne de ce trec prin toate acestea? Stiu ca nu din mana Ta vin, dar Tu ingadui diavolului sa ma hartuiasca. De ce trebuie sa ma trezesc in fiecare dimineata cu un nor intunecat inconjurandu-ma, de ce atata durere? Cand se va sfarsi cosmarul asta?"
Lumea in care traim doreste o explicatie pentru orice ni se intampla in viata. Foarte multi necredinciosi m-au intrebat: "Domnule Wilkerson, daca Dumnezeul in care va incredeti exista cu adevarat - daca este asa iubitor cum il descrieti - de ce ingaduie sa se moara de foame? De ce ingaduie inundatii si foamete in tarile sarace, unde mor cu miile deodata? Cum de sta nepasator cand SIDA omoara cu milioanele in Africa? De ce mor cu miile in tari aflate in conflict si care n-au cunoscut niciodata pacea?
"Pur si simplu nu pot crede in Dumnezeu, pastore. Trebuie ca eu sunt mai bun -caci daca-as avea putere, as pune capat acestor suferinte."
Nu am de gand sa elaborez o explicatie de ce sufera tari intregi - de ce exista foamete, pestilente, inundatii, boli si devastari de tot felul. Dar Scriptura ne arunca o lumina asupra problemelor din lumea aceasta, prin imaginea data de Israel, poporul ales. Poporul acesta a suferit calamitati similare: holocaustul, robia, colaps economic, boli nemaiauzite (care au aparut numai in Israel). Cateodata suferintele Israelului erau asa mari incat chiar si dusmanilor lor li se facea mila.
Si de ce aceste suferinte teribile? Scriptura arata clar: de fiecare data ei au intors spatele lui Dumnezeu si au ales idolatria si vrajitoria.
Azi vedem acelasi lucru in multe tari. De exemplu timp de doua sute de ani, misionarii au inundat Africa. Dar cu toate acestea, multe tari africane au respins pe Cristos, persecutand pe misionari si pe cei care se convertisera cu milioanele. In mod tragic, de fiecare data cand o tara respinge invatatura evanghelica, - intorcandu-se spre idolatrie si ocultism - rezultatul este saracia, nebunia, boli si suferinte de nedescris.
Asta poate fi spus cu siguranta despre Haiti. Chiar acum tara asta este iesita din minti. Am primit o scrisoare de la familia de misionari sponsorizati de biserica noastra. Ne-au spus ca vecinii lor de fiecare parte au fost jefuiti si batuti - si sunt convinsi ca ei sunt urmatorii. Ne-au cerut sa ne rugam pentru protectia lor.
De ce aceste calamitati in Haiti? Satanismul este la putere acolo, iar vrajitoria este religia oficiala. Am fost martor ocular, pe cand eram in misiune si predicam in Haiti. Am vorbit cu vracii vrajitori si am vazut rezultatul practicii voodoo: saracie, disperare, frica, foamete, coruptie.
Lumea n-are dreptul sa acuze pe Dumnezeu de asa ceva. Este foarte clar ca-i lucrarea celui rau - care vrea sa tina insula departe de influenta crestina. Da, e adevarat ca in Haiti s-au facut evanghelizari - dar haitienii au respins invatatura evangheliei si iubesc intunericul mai mult decat lumina. Iar rezultatul este suferinta intensa.
Pe intreg pamantul pacatosii polueaza pamantul, aerul si apa. Dar lumea il acuza pe Dumnezeu de schimbarile de clima care aduc inundatiile, foametea si bolile care afecteaza deopotriva oamenii si animalele. Oamenii insista asupra dreptului de a avea parteneri sexuali multipli - iar in schimb Dumnezeu primeste vina pentru SIDA. Natiunile Unite sunt luate in ris cand incearca sa invete abstinenta sexuala in tarile sarace.
In America un ocean de sange nevinovat a fost varsat. La un ultim sondaj, 40 de milioane de bebelasi au fost omorati prin practicarea avortului. In Congres isi asteapta aprobarea o lege prin care se stipuleaza ca daca bebelusul a supravietuit avortul, mama are dreptul sa decida daca vrea ca nou-nascutul sa traiasca. Bebelusul este pus deoparte pur si simplu fara a i se da ingrijirile necesare, pana moare. Surorile medicale au inceput sa spuna tuturor cum nu mai pot dormi noaptea caci aud plansul acestor copii care au murit.
Generatia asta pacatoasa, nu are pic de respect pentru viata. Si parca tot nu putem pricepe de ce copiii nostri isi omoara colegii de scoala. Pretindem ca nu intelegem de ce cinci tineri asa-zisi normali ar omori pe patronul unui restaurant chinezesc pentru mancarea ce valora mai putin de 15 dolari. Motivul acestor tragedii este foarte clar: culegem ce-am semanat, prin varsarea de sange nevinovat.
Lumea striga: "Unde este Dumnezeu?" si eu raspund: "Plange pentru ceea ce face omenirea."
Chiar in aceste momente, multi cititori acestui mesaj trec prin suferinte mari - dureri fizice, emotionale, ispite puternice - si se intreaba "De ce?" Poate ca asta te descrie pe tine. Ai obosit sa te simti pierdut si condamnat ca Dumnezeu ar fi maniat pe tine. Esti surmenat din cauza autoexaminarii. Esti slabit din cauza sfaturilor proaste care n-au facut decat sa inrautateasca situatia ta.
Poate ca deja ai trecut de momentul in care mai intrebi: "De ce?" Acum intrebi: "Doamne, stii ca Te iubesc! Credinta mea in Tine e puternica. Dar incercarea asta nu se mai termina. Nu stiu cat mai pot rezista. Cat de mult Te astepti sa rezist?"
Apostolul Pavel ne descrie cum viata sa este un exemplu care ne invata cum sa ne comportam in situatii grave: "Dar am capatat îndurare, pentru ca Isus Hristos sa-Si arate în mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede în El, in urma, ca sa capete viata vecinica" (I Timotei 1:16).
Dupa opinia mea, nici o alta persoana in afara de Isus, n-a suferit mai mult in diferite feluri, din mana mai multor oameni, cum a suferit apostolul Pavel. Chiar de la inceputul convertirii sale, Pavel a fost anuntat de suferintele prin care avea sa treaca: "Dar Domnul i-a zis: Du-te, caci el este un vas, pe care l-am ales... si îi voi arata tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu" ( Fapte 9:15). Insusi Domnul Isus declara aici: "Voi arata lui Pavel suferintele prin care va trece pentru proslavirea Numelui Meu." La fel, viata noastra trebuie sa fie o copie a lui Pavel.
Cele mai profunde incercari si suferinte sunt destinate celor devotati, care primesc descoperiri din adancul lui Dumnezeu. Pavel marturiseste: "Si ca sa nu ma umflu de mindrie, din pricina stralucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un tepus in carne, un sol al Satanei, ca sa ma palmuiasca, si sa ma impiedece sa ma ingimf" (2 Corinteni 12:7).
Ti-ai predat inima intru totul Domnului, -daca intr-adevar esti determinat sa-L cunosti deplin, sa-L cauti disperat sa-Ti vorbeasca- esti pe calea suferintei. Vei trece prin vremuri grele, agonii adanci, suferinte pe care crestinii caldicei si lumesti nu le cunosc.
Asta a fost adevarata viata pentru Pavel. Cand Pavel a trecut la crestinism, nu s-a multumit sa-L cunoasca din auzite pe Isus nici macar de la apostolii Sai din Ierusalim. El voia sa-L cunoasca personal, intim. De aceea el ne spune: "...sa descopere în mine pe Fiul Sau, ca sa-L vestesc intre Neamuri, indata, n-am intrebat pe niciun om" (Galateni 1:16). El a ales sa mearga in Arabia si a stat trei ani (vezi Galateni 1:18).
Cu adevarat descoperirea lui Pavel despre Isus Cristos n-a venit de la oameni. Iata ce ne marturiseste el:"Evanghelia propovaduita de mine, nu este de obirsie omeneasca pentru ca, n-am primit-o, nici n-am invatat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos (Galateni 1:12).
Multumesc lui Dumnezeu pentru invatatorii biblici. Ei ne lumineaza asupra Scripturii, descoperindu-ne multe din minunile si tainele credintei. Adevarul este ca descoperirea Domnului nu poate fi invatata. Ea trebuie sa fie dezvaluita de Duhul Sfant. Si vine la aceia care, la fel ca Pavel se duc in Arabia, determinati sa-L cunoasca pe Cristos.
Acest lucru desparte pe crestini in doua categorii. Prima categorie spune: "Mi-am predat inima lui Isus" - dar cam asta-i tot ce pot spune despre credinta lor. Se bucura ca vor merge in rai si nu in iad. Dar nu merg mai departe in umblarea lor cu Isus.
Cealalta categorie spune: "Mi-am predat inima lui Isus, - dar nu sunt multumit pana nu-I cunosc si eu inima Sa." Acest ucenic nu se va odihni pana nu va cara crucea lui Cristos, merge pe unde a mers Cristos, satisface pe Dumnezeu asa cum l-a satisfacut Cristos. Astfel de devotiune nu poate fi invatata.
Dar sa fie clar - daca vrei ca Cristos sa-ti daruiasca inima Sa, trebuie sa treci prin necazuri si suferinte. Cu adevarat, Cristos ti se va descoperi, dar descoperirea va fi insotita de suferinte si dureri cum n-ai mai experimentat vreodata.
Pavel sustine ca descoperirile le-a primit de la Dumnezeu si ca ele au stat ascunse de veacuri: "Citindu-le, va puteti inchipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in celelalte veacuri, in felul cum a fost descoperita acum sfintilor apostoli si prooroci ai lui Hristos, prin Duhul" (Efeseni 3:5-6).
Cand Pavel vorbeste de descoperiri (2 Corinteni 12:7), cuvantul folosit inseamana: "a lua invelitoarea la o parte, a dezvalui lucruri ascunse." Dumnezeu i-a dezvalui lucrurile ascunse ale pocaintei - si i-a aratat lui Pavel tainele mantuirii.
In final Pavel se refera la o viziune suprema pe care o primise cu 14 ani in urma, chiar dupa ce a fost botezat. Ne descrie ca fiind: "rapit pina in al treilea cer (daca a fost in trup nu stiu; daca a fost fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie) ... rapit in rai, si a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, si pe cari nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca" (2 Corinteni 12:2-4). Pe scurt, lui Pavel i s-a dat o imagine de nedescris a cerului.
O incredibila abundanta de descoperiri. El a experimentat o plimbare prin cer, vazand si auzind lucruri care n-au mai fost vreodata date unui om sa vada. Insa imediat cum le-a vazut, el a si inceput sa experimenteze suferinta.
"Si ca sa nu ma umflu de mindrie, din pricina stralucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un tepus in carne, un sol al Satanei, ca sa ma palmuiasca, si sa ma impiedece sa ma ingimf" (2 Corinteni 12:7).
Sunt doua feluri de suferinte pentru crestini. Primul fel consta in dureri si ispite comune tuturor oamenilor. Domnul Isus a spus ca ploaia cade deopotriva si peste cei buni si peste cei rai (Vezi Matei 5:45). Se refera la problemele de zi cu zi ale vietii - probleme cu casnicia, grija pentru copii, bataliile cu depresiile si frica, presiuni financiare, boala si moarte - probleme comune tuturor oamenilor pocaiti sau pacatosi.
Dar, sunt si suferinte care afecteaza doar pe neprihaniti. David scrie: "De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana,dar Domnul il scapa totdeauna din ea" (Psalmul 34:19). Observati, David nu spune ca scaparea vine imediat. In multe cazuri vindecarea poate veni de-a lungul timpului prin rugaciune, credinta si incredere in Dumnezeu.
Acesta este felul de suferinta indurat de Pavel. Descoperirile vazute, l-au pus imediat pe cararea suferintei care a durat intreaga sa viata. Ganditi-va numai: la scrierea acestei epistole catre Corinteni, Pavel avea deja 14 ani de credinta - si tot nu fusese eliberat de acest tepus care el il descrie. Probabil ca a ramas cu el pana a murit.
Nu stim exact in ce a constat acest tepus. Cercetatori ai Scripturii speculeaza ca ar fi fost o boala de ochi, sau ca ar fi fost o problema de vorbire adica balbait. Unul din comentarii merge foarte departe in a demonstra ca tepusul lui Pavel era de fapt o ciobire a caracterului sau - adica ca avea un caracter agresiv. Alte speculatiuni oscileaza intre pofte carnale si ganduri demonice pana la a avea o sotie abuziva. Cu toate acestea ele raman speculatii.
Ce-i sigur este ca Pavel ne spune ca are de dat o batalie constanta in viata sa. Ce spune el este ca: "Dupa ce am primit revelatia cereasca, mi-a aparut acest tepus." Literar el scrie ca un sol al Satanei il palmuia. Pavel astfel ne descrie ca Dumnezeu a ingaduit Satanei sa-l loveasca peste fata.
Eu nu cred ca are de-a face cu vreo afectiune fizica cum ar fi boala de ochi sau vorbire incoerenta. Nici nu mai cred cum credeam odata ca palmuirea consta intr-un baraj de minciuni si injosiri menite sa-l descurajeze.
Nu, ci cred ca Pavel ne da o indicatie in fraza: "Si ca sa nu ma umflu de mindrie" (2 Corinteni 12:7). Cred ca Pavel vorbeste aici de autoinaltare -o mandrie personala. Vedeti, Pavel a fost un Fariseu si toti Fariseii erau mandri. O atitudine de superioritate ii afecta: "Bine ca nu sunt un pacatos ca si ceilalti." Pavel chiar avea motive sa se mandreasca. El era foarte inteligent si totodata binecuvantat cu daruri de la Duhul Sfant.
Eu personal cred ca diavolul stia ca slabiciunea lui Pavel ar putea fi mandria - si aici s-a napustit. El il magulea pe Pavel cu ganduri de superioritate: " Tu esti singurul care ai primit aceasta descoperire." Ce ar putea fi mai intepator decat sa-l ai pe Satan hranindu-ne cu lucrul cel mai vulnerabil? Pavel trebuia sa treaca zilnic pe la cruce ca sa-si omoare mandria.
Satan stia deasemenea ca slabiciunea lui David era senzualitatea. El i-a alimentat poftele prin femeia care s-a imbaiat intr-un loc de unde el putea s-o vada. Totastfel, cu orice prilej, diavolul ne alimenteaza slabiciunile noastre: mandria, senzualitatea, ambitia, frica - tot ceea ce noi avem ca slabiciune.
Dar diavolul nu s-a putut atinge de Pavel pana nu a cerut permisiunea de la Dumnezeu. De exemplu stim ca Dumnezeu a permis lui Satan sa incerce pe Iov. In cazul lui Pavel, Dumnezeu avea un plan cu tepusul din carnea sa. El stia ca cea mai mare ispita a lui Pavel nu era senzualitatea, nici lacomia sau lauda venita de la oameni; nu, Pavel era indiferent fata de lucrurile astea lumesti. Mai degraba slabiciunea sa era ingamfarea, care venea de la primirea descoperirilor ceresti.
Pavel scrie: "De trei ori am rugat pe Domnul sa mi-l ia" (2 Corinteni 12:8). El spune de fapt: "M-am rugat din toata inima, cu toata puterea -iar El mi s-a descoperit inafara si inauntrul meu. El mi-a aratat chiar si gloria Sa din cer. Dar incepand de atunci am primit o durere permanenta ca sa-mi aminteasca de fragilitatea si dependenta fiintei omenesti.
Am cerut Domnului: indeparteaza durerea asta, destul cu hartuirea asta demonica, cat sa mai indur atacurile astea, suferintele astea. Scapa-ma Doamne!"
Dumnezeu nu s-a deranjat sa-i dea explicatii lui Pavel. Nici n-a ascultat rugamintea sa cu privire la eliminarea suferintelor sale. Nu a indepartat tepusul, si nici nu a alungat solul Satanei. In schimb, Dumnezeu i-a dat lui Pavel ceva mult mai bun. El i-a aratat lui Pavel cum sa razbata prin fiecare incercare si sa aiba biruinta: "..El mi-a zis: Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavirsita" (2 Corinteni 12:9).
In esenta Dumnezeu ii spune: "Pavele, iti voi da Harul Meu sa poti razbate prin incercarile de zi cu zi. Si asta va fi de-ajuns oricare ar fi incercarile. Nu-i nevoie sa intelegi prin ce treci. De aceea ai putea foarte bine sa incetezi sa mai intrebi de ce. Ai Harul Meu si asta-i tot ce ai nevoie."
Primim scrisori de la oameni care trec prin suferinte incredibile. Tineri care au crescut in case unde se practica vrajitoria, care au fost batuti, abuzati, neglijati. Un tanar de 16 ani mi-a marturisit ca parintii sai i-au dat droguri. Toti acestia striga: "Iubesc pe Domnul -ma rog si-L caut in rugaciuni. Mi-am incredintat viata Lui. Dar zilnic ma confrunt cu puterea vrajmasului si nu se vede in zare nici o iesire."
N-as vrea sa descurajez pe nimeni. Dar ca si cazul lui Pavel, suferintele tale pot fi de genul acela care e rezervat pentru cei mai ravnosi. Daca asa stau lucrurile, atunci si tu va trebui sa te increzi total in Harul dat de Dumnezeu. Eliberarea ta nu va veni deodata, ca ceva care experimentezi o singura data in viata, ci mai degraba va fi o umblare zilnica.
Va repet inca o data: nu-i nici un pacat sa intrebi pe Dumnezeu: de ce -de ce atata suferinta, de ce atata durere care nu se mai termina? Dar tot la fel de bine va spun ca ati putea foarte bine sa renuntati a intreba - caci Dumnezeu nu va raspunde la intrebare. Nu ne este dator cu nici o explicatie la suferintele noastre.
David intreaba sincer: "Pentruce te mahnesti, suflete, si gemi inlauntrul meu?... De aceea, zic lui Dumnezeu, Stanca mea: Pentruce ma uiti? Pentruce trebuie sa umblu plin de intristare, supt apasarea vrajmasului?... Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda; El este mantuirea mea si Dumnezeul meu" (Psalmul 42:5,9,11). Noi stim ca Dumnezeu l-a iubit pe David. Dar nu vedem nicaieri vreun raspuns la intrebarile sale.
Isus a intrebat: "De ce sa nu treaca paharul de la Mine? Tata de ce m-ai parasit?" (vezi Matei 26:39, 27:46). Nici aici nu vedem vreun raspuns de la Tatal, la intrebarile Fiului Sau preaiubit.
Chiar si eu personal am pus aceste intrebari de-a lungul vietii mele. La varsta de 28 de ani m-am mutat in New York sa pot lucra cu dependentii de droguri si cu gangsterii. La cativa ani de la mutarea noastra, durerea datorata unei boli, s-a intensificat la sotia mea Gwen, si a trebuit sa alergam la spital unde a intrat pe masa de operatie. Atunci am auzit diagnosticul groaznic: cancer. Avea o tumoare canceroasa de marimea unei portocale.
Imi amintesc cum intrebam pe atunci: "De ce Doamne? Am lasat totul ca sa Te urmam. Ne-am dat toata viata servirii celor de pa strada. Deci de ce trebuie sa trecem prin asta acum? Esti cumva maniat pe mine? Ce am facut?"
Am intrebat aceasta intrebare de inca 5 ori -de cate ori Gwen era lovita de cancer. De asemenea intrebam la fiecare din cele 28 de operatii prin care a trecut.
Am mai intrebat o data in Texas, cand fiica noastra Debbie ce era inca fetus, zacea intr-o pozitie chinuitoare in pantecele mamei sale din pricina cancerului. Si ea avea o tumoare la fel de mare ca si a mamei. Am plans: "Doamne, nu era destul Gwen? Asta-i deja prea mult. De ce?"
Am mai intrebat o data cand cealalata fiica a noastra Bonnie zacea intr-un spital in El Paso pentru tratament cu radiatii pentru cancer. Era inconjurata de doctori care purtau uniforme cu plumb si care o bombardau de trei zile cu radiatii. I-au dat 30 la suta sanse de supravietuire. Am plans: "Trebuie ca esti maniat pe mine. Nu exista alta explicatie. Cat crezi ca pot sa rezist?"
In final, am iesit cu masina intr-un loc pustiu si pentru doua ore am tipat la Dumnezeu: "Nu se mai termina odata? Zilnic iti dedic viata mea, dar cu cat caut sa ma apropii cu atat mai mult sufar."
Stiu si cum este sa fi hartuit mereu de un sol al Satanei. Am fost ispitit si ademenit in felurite feluri. Am avut dusmani napustindu-se asupra mea din toate partile. Am fost vorbit de rau, acuzat in mod fals, respins de prieteni. In tot acest timp am cazut in genunchi plangand: "De ce Doamne? Eu pe Tine te vreau. De ce il lasi pe Satan sa ma chinuiasca? Cat sa mai indur?" Dar, la fel cum lui Pavel nu i-a raspuns nimic, nici eu n-am primit nici un raspuns.
Odata ajunsi in rai, Dumnezeu ne va raspunde. Vom avea la dispozitie o eternitate ca sa primim raspuns. Si odata raspunsul primit, vom vedea ca a facut parte din perfectiunea unui plan - orchestrat de un Tata iubitor care stie de ce avem nevoie ca sa crestem in Cristos.
De multe ori am auzit harul fiind definit ca o favoare nemeritata si o binecuvantare de la Dumnezeu. Eu cred insa ca harul reprezinta mult mai mult. Dupa parerea mea, harul reprezinta tot ceea ce Cristos este pentru noi cand suntem in necaz - putere, tarie, mangaiere, mila, dragoste - sa trecem prin suferintele puse inainte.
Cand ma uit in urma, - ani intregi de suferinte, necazuri, dureri - pot sa marturisesc ca harul mi-a fost de-ajuns. Harul a adus pe Gwen la liman. Si tot harul a adus pe Bonnie si Debbie la liman. Azi, sotia mea este sanatoasa impreuna cu fetele - si multumesc Domnului pentru asta.
Tot harul Sau a fost ce m-a scos si pe mine la liman, si e tot ce e necesar. Apoi, intr-o buna zi, in gloria cereasca, Dumnezeu imi va dezvalui frumusetea planului Sau care l-a avut pregatit dintotdeauna. Imi va arata cum am invatat sa am rabdare din incercari; sa am intelegere si compasiune pentru altii; cum puterea Sa a fost facuta desavarsita in slabiciunea mea; cum am vazut credinciosia Lui fata de mine; si cum am devenit mai mult ca Isus.
Putem sa intrebam in continuare: De ce? dar va ramane o taina, un mister. Sunt pregatit sa accept lucrul asta pana cand voi merge la Isus. Nu vad nici un sfarsit la suferintele si necazurile mele. Le am de 50 de ani si vin in continuare.
Dar prin ele primesc o tarie din taria lui Cristos intr-o masura imensa. De fapt descoperirile cele mai frumoase despre gloria Sa, le-am primit cand treceam prin cele mai grele momente. La fel, in momentele tale cele mai grele, Isus isi va revarsa asupra ta intreaga Sa maretie si putere.
Poate ca nu vom intelege niciodata durerile, depresia si discomfortul. Poate ca nu vom intelege de ce rugaciunile de vindecare n-au fost ascultate. Dar nici nu-i nevoie sa intelegem. Dumnezeul nostru ne-a dat un raspuns: "Ai Harul Meu - si preaiubitul meu copil, este tot ce ai nevoie."