O AVERTIZARE ÎMPOTRIVA UNEI EVANGHELII DILUATE

David Wilkerson (1931-2011)

O mare îngrijorare a Tatălui nostru ceresc este ca nici o „altă Evanghelie” să nu ne îndepărteze de crucea lui Isus Hristos. Mulți creștini au naufragiat de la credință pentru că li s-a dat un cuvânt plin de bucurie cu ani în urmă, poate ceva de genul acesta: „Veți avea o slujire minunată și veți câștiga mii de suflete pentru Domnul” și totuşi, nici un cuvânt nu s-a împlinit. Acum, acele oi sunt total descurajate, şi credința lor se află pe un morman de cenușă.

Dacă veți primi un cuvânt de la Domnul, lăsați-l să fie din Scriptură. Cel mai bine, să iasă din timpul prețios petrecut în locul ascuns de rugăciune cu Isus. Lăsați-i pe cei mai apropiați prieteni creştini ai voștri să testeze acel cuvânt cu voi pentru a-l confirma; în caz contrar, dacă permiteți ca ceva să stea în calea adevăratei Evanghelii, veți ajunge în disperare.

Pavel era îngrijorat de o invazie periculoasă împotriva bisericii lui Hristos, atunci când le-a spus Efesenilor: „Şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” (Fapte 20:30) Cuvântul grecesc pentru „stricat” aici înseamnă perseverenţă în promovarea unei greşeli.

Pavel a avertizat: „Unii dintre voi se vor ridica cu autoritate și vor aduce o Evanghelie distorsionată, corupând Evanghelia pură.” Cum s-a putut întâmpla acest lucru printre conducătorii acestei biserici? Observați că Pavel nu se referea la lupi sau tâlhari ai văduvelor. Nu, ci el se referea la slujitorii care s-au abătut de la predicarea întregului adevăr al lui Dumnezeu - aceia care prezintă o Evanghelie rătăcită, o jumătate de evanghelie, doar o parte a Cuvântului lui Dumnezeu.

Este responsabilitatea fiecărui credincios să fie sigur că se află sub învățătura unui păstor bun, cel care predică întregul Cuvânt fără de compromis al lui Dumnezeu. Isus spune: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.” (Ioan 10:11) Aceasta înseamnă că slujitorul lui Dumnezeu își va pune deoparte toată mândria și frica de oameni pentru a-și hrăni turma cu Cuvântul lui Dumnezeu. Asigurați-vă că vă nu vă mulțumiți cu nimic mai puțin de atât.