O credință care face față momentelor de criză
Societatea noastră este disperată să găsească speranță și pace în aceste zile tulburate. Ei tânjesc să cunoască adevărul din Isaia 26:3: „Celui cu inima tare, Tu-i dai o pace perfectă; da, celui al cărui gând rămâne la Tine, fiindcă se încrede în Tine.” Ei vor putea vedea în copiii lui Dumnezeu o mărturie a asigurării și a grijii Sale.
Este interesant de observat cum lumea este atentă la credincioșii care fac față provocărilor. Ea așteaptă ca noi să cântăm un cântec în mijlocul celor mai grele vremuri. Vedem exemple despre aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmul 137 descrie captivitatea lui Israel printre babilonieni, când poporul lui Dumnezeu pierduse totul, inclusiv patria lor. Totuși, răpitorii lor voiau să audă cântece de victorie, pentru care erau cunoscuți israeliții.
„Pe malurile râurilor Babilonului ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări, și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: Cântați-ne câteva din cântările Sionului!” ( Psalmul 137:1-3)
Israeliții erau renumiți pentru cântarea cântecelor de biruință, iar capturatorii lor insistau: „Cântați-ne! Am auzit despre marile cântece de victorie pe care i le oferiți lui Dumnezeu, cântați-le și pentru noi!” Unii ar putea sugera că această cerere a fost făcută în batjocură, dar cred că babilonienii au dorit sincer să audă o mărturie. Propria lor religie i-a lăsat goi, uscați și fără speranță.
Tot astfel, lumea cere astăzi un cântec al victoriei de la poporul lui Dumnezeu. Ceea ce vor cu adevărat să știe este: „Cum vei reacționa în această criză actuală? Am auzit că tu crezi că Dumnezeul tău este credincios și puternic, dar te încrezi în El în vremuri ca acestea? Rezistă credința ta într-adevăr în vremuri de criză?“
„Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.” (Psalmul 40:3) Tatăl tău tandru și iubitor, care este mișcat de sentimentele infirmităților tale, îți oferă un cântec, indiferent prin ce treci.